Ce onoare are Răzvan Lucescu? La începutul campaniei de calificare, a spus foarte clar: dacă nu duc naţionala la Campionatul European, plec singur! După înfrângerea cu Franţa, s-a exprimat la fel de răspincat: nu plec, chiar dacă nu ne calificăm!
Probabil că Lucescu junior s-a convins pe sine însuşi că nu el este de vină pentru actuala situaţie. Că este meseriaş, chiar dacă s-au luat doar două puncte din nouă posibile! O dată ce s-a absolvit de orice vină, a căutat vinovaţii. Şi i-a găsit: toată lumea în afară de el şi Federaţie. În primul rând, presa. Nu se putea altfel. În alt doilea rând, suporterii. Apoi, ceilalţi oameni de fotbal. Pe măsură ce a găsit alţi şi alţi vinovaţi, a devenit tot mai mândru de el. Probabil că la un moment dat chiar s-a gândit ce naiba caută în fruntea reprezentativei unei ţări în care trăiesc numai vinovaţi. Numai labili psihici, aşa cum chiar el s-a exprimat. Ar fi trebuit să antreneze Brazilia, Argentina... Sau măcar Olanda. Probabil că preşedinţii federaţiilor din ţările respective l-au sunat de nenumărate ori, dar suna ocupat, pentru că el vorbea cu Lucescu senior la telefon. În fine, este convins că românii nu îl merită, dar, în mărinimia sa, a decis să se sacrifice şi să rămână în fruntea tricolorilor. Este firesc să vrea o mărire de salariu. (fragment dintr-un editorial care va apărea în Obiectiv de Călăraşi)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu