Faceți căutări pe acest blog

marți, 21 decembrie 2010

De râs cu râşi



Două şcoli din Massachusetts au interzis o carte ("It's a book") care, culmea, fusese scoasă tocmai pentru a-i încuraja pe copii să citească. Învăţătorii nu au putut tolera ultimul rând al cărţii, care suna în felul următor: "Aceasta este o carte, cretinule!".

Şedinţă de spiritism

de Victor Partan

Cândva am fost posedat
de spiritul unui poet
Îmi şoptea în urechi
epitete,
metafore,
imagini.
Mă făcea să mă simt
un creator de lumi
dintr-o singură mişcare a creionului.
Vai, câtă forţă aveam!
Mandatul acelui spirit în mine
s-a încheiat
sau
Diversele preocupări l-au exorcizat.
Nu ştiu cu exactitate
ce s-a întâmplat.
Acum, după o mulţime de luni
şi după o şi mai mare mulţime de zile,
Vreau să fac o şedinţă de spiritism.
Pentru asta, am pregătit
o masă, o foaie şi un creion.
Voi invoca spiritul acelui poet
şi îl voi ruga
Să mă conducă din nou
Şi să îmi şoptească
epitete,
metafore,
imagini,
Pentru că spiritul care mă locuieşte acum
Este tare nepriceput
Într-ale scrisului.

Angajat la azil - episodul 4

Ca să nu îşi mai piardă vremea prin baruri, Luigi Bogatu, fiul unui prosper om de afaceri, a fost angajat ca îngrijitor la un azil de boli nervoase. El nu a vrut să îmbrace treningul pe care îl purtau toţi angajaţii decât după ce directorul azilului a scris „Armani”, cu markerul, pe spatele bluzei, ca să fie de firmă. În prima zi, Luigi a plecat să facă o vizită în instituţie, iar pe drum l-a întâlnit pe pacientul care se credea clovn şi care s-a oferit să îi fie ghid...

Se aud bătăi pe uşa pe care scrie „Mol”, de la etajul 1.
- Deschide la mine negustorule, deschide, important este!
Uşa se deschide şi din încăpere iese pacientul care se crede negustor.
- Cine mă deranjează aşa de dimineaţă? Aaaa, tu erai, Ahmet? Ce vrei turcule?
- Nu, nu! Nu Ahmet estem! Eminescu estem!
- Ha! Ha! Ha! Ahmet Eminescu!
- Nu, nu! Eminescu numai! Poet naţional în toată lumea. Scris versuri tot noaptea: Fiind buiet Stanbul cutreieram/ Şi în bazar afaceri eu făceam/ Vindeam sugiuc, halviţă şi rahat/ Şi mă uitam după gagici neîncetat.
- Ha! Ha! Ha! ai talent, turcule. Ia zi, ce vrei?
- Aşa cum spus, stat tot noaptea scris versuri. Dimineaţă, nu putut trezi să văzut emisiune preferat. Stricat ceas la mine. Murit baterie. Eminescu vrea ceas de întors. Fără baterie.
- Deci vrei un ceas mecanic.
- Peste vârfuri lună trece/ Şi se face oră zece/ Emisiune a trecut/ Ceas la mine a stătut.
- Bine, mă, poetule. Am exact ce îţi trebuie. Dar ce dai la schimb?
- Eu dat haină de piele ca şi nou.
Cei doi fac schimbul. Ahmet primeşte un ceas mecanic antic şi dedemult, care ticăie de îţi ia auzul. Îl bagă într-o cutie de pantofi de carton şi pleacă spre camera sa. Găseşte un bilet pe masă de la cei doi colegi de cameră, un chinez care se crede Mao Tze-tung şi un rus care se crede Stalin. „În curte. Congres. Aşteptăm”. Ahmet bagă cutia cu ceasul sub pat şi pleacă spre curtea azilului. CLICK AICI ca să citiţi restul.

Andrei i s-a mărit burta şi i s-a micşorat memoria


De parcă nu era de ajuns că s-a făcut de râs măritându-se cu Măruţă, Andra şi-a mai şifonat un pic imaginea lansând o melodie, "Something New", în care scoate doar câteva cuvinte. E greşit că respectiva melodie este asociată cu numele ei, pentru că DJ-ul face toată treaba. Dar să fim înţelegători. Andra este însărcinată şi burta îi creşte pe zi ce trece, presând asupra creierului, care devine tot mai mic. Cum să mai ţină ea minte mai mult de 4 versuri?

duminică, 19 decembrie 2010

Diana ”Oh, Doamne” Munteanu. Și Niculescu

Fosta VJ-iță Diana Munteanu, nevasta lui Claudiu Niculescu, face acum o emisiune numită ”Conferința de presă”, pe Antena 2. Cine s-a uitat ieri seară la ea a primit o porție zdravănă de pioșenie. Aproape fiecare ”dezvăluire” a invitatei Carmen Șerban era însoțită de o exclamație gen ”Doamne!” sau ”Oh, Doamne!” a prezentatoarei.
La respectiva emisiune au mai participat și câteva ziariste ale lui pește prăjit, care au dus ridicolul la rang de artă, ridicând-o în slăvi pe manelistă pentru că a reușit prin forțe proprii și nu culcându-se cu diverși ”libidinoși”. Bă inteligentelor, păi cine credeți că a vrut să se culce cu buhăita aia?

sâmbătă, 18 decembrie 2010

E penibil să relatezi nasoale când imaginile te contrazic

E greu să faci presă, mai ales când trebuie să zici numai de nasoale, iar nasoalele nu prea există. De exemplu, e o adevărată tortură pentru băiatul care prezintă dimineața rubrica ”Info trafic”, la Antena 3. Uneori, în trafic chiar nu sunt probleme. El trebuie să le inventeze și se face de toată cacaua, pentru că lumea vede cu ochii ei ce se întâmplă, grație imaginilor transmise live din diverse intersecții. Iată cum comentează situația în care câteva mașini stau la semafor pe o stradă cu patru benzi: ”Aici, se stă la stop chiar pe patru benzi!”. Sau situația în care două mașini vor să facă stânga și sunt oprite în mijlocul imaginar al intersecției acordând prioritate: ”Aici sunt oprite niște mașini. Se poate spune că ele blochează într-un fel intersecția”.
Acum două zile a primit legătura în ideea că atunci era moment de vârf în ceea ce privește traficul din Capitală. Cum nu era nicio problemă, și-a încheiat relatarea încercând să se scoată în fața șefilor, pe care nu îi satisfăcuse în niciun fel: ”Oricum, problemele abia de acum încolo apar. Traficul se va îngreuna pe oră ce trece”...

Conducătorii nu aveau lanțuri asupra sa. Că-i sub 50

Un agent de circulație scrofulos la datorie a fost intervievat de reporterii Antenei 3. Polițistul a explicat cu patos ce probleme au fost întâmpinate în ultimele 24 de ore: ”S-a circulat în condiții de iarnă, foarte greu, pentru că conducătorii nu aveau lanțuri asupra sa”. Corect! Că șoferii ăștia e sub 50.

vineri, 17 decembrie 2010

Crema plăcintelor


Haplea a intrat din nou în bucătărie și a făcut cea mai bună plăcintă pe care a mâncat-o vreodată. Dați CLICK AICI ca să vedeți despre ce este vorba.

vineri, 10 decembrie 2010

Angajat la azil - episodul 3

Ca să nu îşi mai piardă vremea prin baruri, Luigi Bogatu, fiul unui prosper om de afaceri, a fost angajat ca îngrijitor la un azil de boli nervoase. El nu a vrut să îmbrace treningul pe care îl purtau toţi angajaţii decât după ce directorul azilului a scris „Armani”, cu markerul, pe spatele bluzei, ca să fie de firmă. În prima zi, Luigi a plecat să facă o vizită în instituţie, iar pe drum l-a întâlnit pe pacientul care se credea clovn şi care s-a oferit să îi fie ghid...

La un moment dat, într-o cameră de la mijlocul coridorului se aude o explozie de bucurie.
- Goool! Goool! Goool!
- Ce e acolo? Întreabă Luigi.
- Acolo e camera în care stau cei care se cred Gigi, Giovanni şi Victor Becali. Vrei să le facem o vizită?
- E meci?
- Da... joacă Steaua... vezi că aici Gigi e frate cu Giovanni, iar Victor e vărul lor.
- Dar în realitate cum e?
- Victor şi Giovanni sunt veri cu Gigi.
- Mereu îi încurc, recunoaşte Luigi.
- Hai să intrăm.
CLICK AICI ca să citiți restul

miercuri, 8 decembrie 2010

Dacă prostia ar durea, vecinii lui Geoană n-ar mai putea să doarmă

De ce? Pentru că Geoană s-ar tăvăli în chinuri şi ar urla de s-ar auzi pe o rază de un kilometru. Termenul "prostănac" este prea blând pentru acest individ. Încă o dată se vede cât de diplomat este Iliescu. Mircea Geoană este îngrozitor de prost. Cum să spui că te-ai dus la Vântu ca să afli ce întrebări urma să îţi spună Turcescu? Un asemenea exemplar nu are ce căuta în viaţa politică din România. Acum este momentul oportun pentru Putere să îl dea jos din funcţia de preşedinte al Senatului. PSD-ul nu îl mai ţine în braţe.

Rechine, spune tu, dacă te-a trimis Mossadu'

Un rechin a sfârtecat o femeie care se bălăcea în apele unei staţiuni din Egit. Potrivit unui demnitar local, rechinul ar fi putut fi eliberat în zonă de serviciul israelian Mossad. Israelienii se apără şi spun că nici prin gând nu le-a trecut să facă aşa ceva. Adevărul îl vom afla numai după ce respectivul rechin va fi prins şi interogat.

marți, 7 decembrie 2010

Fiul satanist și homosexual al Sorinei Plăcintă a încercat să omoare un om

Sorina Plăcintă este o fostă muncitoare într-o fabrică de textile, care și-a tras-o cu patronul și a ajuns foarte bogată. A cotizat la campania electorală a lui Băsescu și, drept mulțumire, a primit episodic funcția de ministru al tineretului și sportului. Respectiva are un fiu: Andrei Răzvan (foto dreapta), de felul lui homosexual și satanist. După ce au fost dezvăluite în presă aceste înclinații ale odraslei, Sorina a declarat că este mândră de fiul său și că orice mamă și-ar dori un asemenea copil. Probabil că pedelista era sub efectul etnobotanicelor când a spus asta. Ei bine, Andrei Răzvan a încercat zilele acestea să omoare un om trecând de mai multe ori cu mașina peste el. De ce? Victima (care a ”scăpat” doar cu piciorul rupt) a încercat să o salveze pe prietena satanistului, care avea o dispută cu acesta. Puneți pariu că Răzvănel nu o să pățească nimic? Sau, mai bine zis, va plăti așa cum a plătit Ridzi.

luni, 6 decembrie 2010

Muza Campionatului Mondial din 2018 vine la pachet cu vodka

Sport.ro scrie că fata din imaginea de mai sus, pe numele ei Natalia Vodianova, este muza Campionatului Mondial care va avea loc în Rusia în 2018. O dată ce acest acest aspect a fost lămurit, ruşilor le mai rămâne să aleagă băutura oficială a competiţiei. Să fie vodka?

Ori suntem somaţi (de unguri), ori nu mai suntem!

"Având în vedere că maghiarii din România, adică 1,5 milioane de persoane, nu vor avea niciodată motive de sărbătoare pe 1 Decembrie, somăm autorităţile româneşti să mute Ziua Naţională a României la o dată în care atât românii, cât şi maghiarii să se regăsească reciproc", a declarat Jakab Istvan, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, citat de Antena 3.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu m-am speriat foarte tare. Când vrea domnul Istvan să fie ziua României? Pe 29 februarie e bine? Ori suntem somaţi, ori nu mai suntem!

duminică, 5 decembrie 2010

România va construi prima autostradă până la Lună

Rugat să enumere câteva dintre măsurile anti-criză pe care le-ar fi luat, dobiBoc a vorbit despre investițiile în infrastructură, adică în autostrăzi și șosele de centură. Omul ăsta chiar trăiește în lumea lui! Vorbește cu o convingere incredibilă pe lângă subiect, despre lucruri care nu există. Ar fi în stare ca, în campania electorală care urmează, să spună cu aceeași teleghidare în ochi că se va construi o autostradă din București până pe Lună. Se va face apoi un ciot de drum orientat spre cer pe care premierul de buzunar al lui Băsescu îl va inaugura cu fast, tăind o panglică albastră, cu steluțe galbene. Și se vor găsi destui proști care să creadă că în viitor vor ajunge pe Lună cu mașina, mulțumită PDL-ului.

vineri, 3 decembrie 2010

Elena Ceauşescu II e iubăreaţă nevoie-mare

Români, vi se pregăteşte ceva. Nu un trai mai bun, ci o candidatură a Elenei Udrea. Urmaşa lui Traian Băsescu, zisă şi Elena Ceauşescu II, şi-a înregistrat la OSIM patru sloganuri electorale, toate pe aceeaşi idee. Primul slogan este format din cuvintele EU şi Bucureşti, cu o inimă între ele. Al doilea slogan este : „EU iubesc Bucureşti". Lor li se mai adaugă sloganul "EU iubesc B". Iar ultimul - ''EU iubesc România''.
Unii spun că EU înseamnă Elena Udrea. "Elena Udrea iubesc Bucureşti"? Ăsta e un dezacord demn de EBA. Adică Elena BAsescu.

Sfântul Petru şi publicitatea online

Citim în "Click" că un preot şi-a făcut un site de rugăciune. Enoriaşii se înscriu acolo şi primesc, prin mail, seturi de rugăciuni adaptate problemelor pe care le au. Iată cum se îmbină sacrul cu profanul! Nu ştim dacă respectivul site este accesat şi de Dumnezeu, dar am aflat că Sfântul Petru, care are o firmă de uşi metalice, i-a promis preotului că va cumpăra publicitate pe site dacă se va atinge zilnic numărul de un milion de vizitatori unici. Să ne rugăm!

joi, 2 decembrie 2010

S-a însurat cu o căţea ca să scape de blestem

Atunci când începi o şcoală de jurnalism ţi se dă un exemplu clasic despre ce poate reprezenta subiect de ştire şi ce nu: "Dacă un câine muşcă un om oarecare, aceea nu este o ştire. Mii de oameni sunt muşcaţi zilnic de câini. În schimb, dacă un om muşcă un câine, atunci da, asta e ştire!".
Ei bine, ştirea cu omul care muşcă un câine este neinteresantă în comparaţie cu ce urmează: Un indian numit Selvakumar (33 de ani) s-a însurat cu o căţea, Selvi. Motivul? Ca să scape de un blestem. Acum 15 ani, Selvakumar a ucis cu pietre doi câini, pe care i-a atârnat apoi într-un copac. De atunci, mâinile şi picioarele au început să îi amorţească, nu mai aude cu o ureche şi are dificultăţi în exprimare. Doctorii au fost incapabili să îl ajute. Un astrolog i-a spus că este vorba despre un blestem care nu poate fi alungat decât prin căsătoria cu un ... patruped. "Imediat după ce se rupe blestemul, divorţez şi mă căsătoresc cu o femeie", a plănuit indianul.

Angajat la azil - episodul 2

Ca să nu îşi mai piardă vremea prin baruri, Luigi Bogatu, fiul unui prosper om de afaceri, a fost angajat ca îngrijitor la un azil de boli nervoase. El nu a vrut să îmbrace treningul pe care îl purtau toţi angajaţii decât după ce directorul azilului a scris „Armani”, cu markerul, pe spatele bluzei, ca să fie de firmă. În prima zi, Luigi a plecat să facă o vizită în instituţie, iar pe drum l-a întâlnit pe pacientul care se credea clovn şi care s-a oferit să îi fie ghid...

Luigi şi clovnul se plimbau pe coridor când, dintr-o cameră, iese un bărbat care ţine în dreptul gurii o coală de hârtie făcută pâlnie şi striga: „Nu uitaţi ! Astăzi, de la orele 14, comediantul nostru, zis şi Doru Octavian Dumitru, va susţine o reprezentaţie de tot hazul la camera ... la camera ... (se uită pe palma pe care avea scris ceva) ... la camera 12 ! Lume-lume ! Astăzi, orele 12, la camera 14 ! DOD pe viu ! Veţi muri de râs» Crainicul se opreşte în dreptul celor doi. « Cât este ceasul, domnilor?” „E două şi un sfert”, răspunde Luigi. „Aoleu ! Pierd spectacolul !” Bărbatul aruncă hârtia pe jos şi fuge pe scări. Luigi şi clovnul îl urmează. Ajung la camera 12, acolo unde vreo şase pacienţi priveau la un altul care ţinea în mână o lanternă pe post de microfon... CLICK AICI pentru a citi în cotinuare.

miercuri, 1 decembrie 2010

Cele mai tari bancuri după Barcelona - Real Madrid 5-0


Prosport a publicat cele mai tari bancuri apărute după Barcelona - Real Madrid 5-0. Iată-le:

1. Mourinho nu mai e "The Special One", acum e "The Special FIVE"

2. Cum îl salută Mourinho pe Guardiola: "Give me FIVE"

3. Cum numără Cristiano Ronaldo până la 5: Xavi, Pedro, Villa, Villa, Jeffren!

4. "Ronaldo 94M€, Kaka 64M€, Benzema 35M€...victoria cu Real Madrid - nepreţuită"

5. Melodia preferată a lui Mourinho: Da Luniz - I Got 5 On It

6. Ce melodie le-a pus Mourinho jucătorilor în vestiar după meci: Five-Everybody get up!

7. După modelul Schalke 04, la care a plecat Raul, Real Madrid îşi va schimba numele în Real 05.

8. Care e diferenţa între Real Madrid şi un taxi? În taxi intră doar 4!

9. Mourinho a vrut să-şi dea demisia după meciul cu Barcelona şi să plece în vacanţă la...Cincinnati.

10. Mourinho nu mai caută jucători pe DVD-uri, îi caută pe hi5!

Google sărbătorește Ziua României

luni, 29 noiembrie 2010

(Și) ”Medalia de onoare” e o porcărie mare

Nu sunt cinefil. Atunci când mă uit la un film, nu urmăresc chestii de finețe. Nu studiez felul în care cad umbrele pe fețele actorilor sau tehnicile prin care este redat suspansul. Mă uit la un film atunci când vreau să mă destind. De aceea, din punctul meu de vedere, cele mai multe dintre filmele românești sunt niște porcării. Personajele mai mult tac decât vorbesc, totul este cenușiu, mizeria e ridicată la rang de artă. Regizorii români iau realitatea cu ”copy” și îi dau ”paste” în scenariu. Juriile din străinătate, care nu pot gândi că asemenea realitate există, cred că scenariul este rodul imaginației extraordinare a regizorului. De exemplu, ”Polițist adjectiv”. S-a luat un proces verbal de la secție de poliție, s-a împănat cu stereotipuri despre polițiști și s-a făcut un film. Mare tâmpenie! Cea mai odioasă scenă este cea în care personajul principal este filmat cum mănâncă, aproape zece minute, fără să scoată un cuvânt.
”Medalia de onoare” nu face notă discordantă. Păcat de Victor Rebengiuc. E un actor mare. Decorul cenușiu în care se desfășoară lipsa de acțiune m-a împiedicat să văd filmul până la sfârșit. Am dat direct la scena cu Iliescu, apoi l-am șters din calculator. Scenarii dintr-astea pot să scriu unul pe zi.

Vorbe de huh

"Mie nu-mi face nimeni echipa ... dacă domnul Iancu (n.r. patronul) spune să nu-l bag pe Zicu, atunci nu îl bag pe Zicu” (Cosmin Contra, antrenor FC Timișoara)

Bruce Willis inspiră "demnitate şi încredere" în Rusia

Afişe cu capitalistul Bruce Willis au împânzit Moscova. Nu este vorba despre un promo la vreun film al "durului" de la Hollywood, ci despre o reclamă la o bancă rusească, intitulată Trust. "Trust este exact ca mine, doar că este o bancă", spune Willis. "L-am ales pe el pentru că inspiră încredere şi demnitate", a spus purtătorul de cuvânt al respectivei bănci. Tot încredere şi demnitate inspira şi ridicătorul de greutăţi Vladimir Turchinsky, fosta imagine a băncii, care a murit brusc la vârsta de 46 de ani.

vineri, 26 noiembrie 2010

Ce a spus şi ce nu a spus Băsescu

Ce a spus Băsescu: "Românii sunt păcăliţi zilnic, sunt minţiţi".
Ce ar fi trebuit să mai spună Băsescu: "De către mine, Boc şi ceilalţi pedelişti. Uitaţi, chiar în ultimul sfert de oră v-am spus vreo cinci minciuni. Hahaha! Ce-mi plac minciunile mele!"

joi, 25 noiembrie 2010

Să mai râdem puţin...

Î: cum omoară o blondă o pasăre??
R: o aruncă de pe cea mai înaltă stâncă
*
Într-o noapte, la spital, o asistentă blondă îl scoală pe pacientul care dormea într-un somn adanc şi îi spuse:
-Treziti-vă am uitat să vă dau somniferul!
*
Î: Cum ţii o blondă ocupată toată ziua?
R: Scrii pe ambele feţe ale unei coli "Citeşte pe verso".
*
Î:Ştii de ce în Albania la ştiri se spune "Bună seara, domnule preşedinte?"
R: Pentru că numai el are televizor
*
-Parcă v-am mai văzut pe undeva...?
-Aveţi dreptate, trec foarte des pe acolo

miercuri, 24 noiembrie 2010

Angajat la azil - episodul 1

Pentru că fiul său în vârstă de 30 de ani pierdea vremea prin cluburi, George Bogatu, un prosper om de afaceri, a reuşit să îl angajeze pe acesta supraveghetor la un azil de boli nervoase. După ce făcuse, în prealabil, o donaţie foarte generoasă către respectiva instituţie. În prima zi, Luigi Bogatu este întâmpinat de directorul azilului, Grigore Blajinu.
- Bine aţi venit, domnule Bogatu, spune Blajinu.
- Aveţi o pastilă, ceva? Mă doare capul ... Am fost toată noaptea într-o discotecă marfăăă, răspunde Luigi, întinzând mâna dreaptă pentru a da noroc şi ducând mâna stângă la frunte.
- Deigur ... Irinaaa! Irinaaa! Irina! directorul începe să lovească nervos cu pumnul în birou. Irina!
Secretara bagă capul pe uşă.
- M-aţi chemat, domnule Blajinu?
- Puţin! Adu te rog o pastilă de cap pentru domnul Luigi Bogatu, noul tău coleg.
Secretara se uită la tânărul cu părul lung gelat, în costum Armani, cu cercel în urechea dreaptă şi cu două brăţări late de aur şi piele pe mâna stângă. Scoate un „hi! Hi! Hi!” şi dispare.

CLICK AICI pentru a citi restul.

Petiţie contra denumirii de rom

Circulă pe Internet o petiţie contra denumirii de rom, pe care o puteţi găsi la AICI .
Argumentele ei sunt solide. Iată doar unul dintre acestea:

"În ultimul timp, temele principale ale ştirilor a fost legată de reacţia ostilă împotriva cetăţenilor români din Italia şi, mai nou, din alte ţări europene. Această reacţie fără precedent îndreptată împotriva tuturor românilor stabiliţi în aceste state a pornit mai ales de la comportamentul anormal şi infracţional al unei etnii minoritare de cetăţeni români, şi anume ţiganii sau etnia romilor. Această etnie nu este specifică Romaniei, ea întâlnindu-se în majoritatea ţărilor europene în diverse proporţii, dar noua sa denumire de romi (roma/romani/romanies în engleză) este asimilată mai ales cu numele ţării noastre: România, răspândindu-se astfel o confuzie care s-ar putea dovedi fatală pentru viitorul european al poporului roman. Când cetăţeanul italian, de pildă, citeşte un articol în care se întrepatrund termenii "romeno" şi "rom", este normal să se afunde într-o confuzie care, încetul cu încetul, duce la o suprapunere mentală a celor două denumiri. Odată această suprapunere instalându-se, ea funcţionează şi în sens invers; astfel auzim cum pe stadioane suporterii unor echipe adverse scandează: "ţiganii, ţiganii", referindu-se la români..."

Petiţia merită citită în integralitate şi semnată.

marți, 23 noiembrie 2010

Sarkozy nu i-a dat cu flit lui Băsescu. E un trucaj ordinar!

De două zile, televiziunile tot difuzează imagini în care Traian Băsescu este umilit de preşedintele Franţei, Sarkozy. Scena este şocantă. Sarkozy îl pune la punct cu nişte gesturi vehemente pe Băse, reproşându-i ceva. Mai avea puţin şi îl pleznea. La rândul său, ca un bărbat adevărat, Băse se uită şaşiu la francez, apoi se depărtează cu capul plecat.
Preşedintele unora dintre români a povestiv la be1 TV că, de fapt, Sarkozy nu i-a reproşat nimic, ci i-a explicat că are de ajuns la o întâlnire.
Noi nici nu credem că preşedintele Franţei a făcut acele gesturi. E un trucaj ordinar. Ruşine, Dinu Patriciu!

E nevoie de nişte bancuri

Cu nebuni

Niste nebuni erau transportati cu avionul la un alt spital.Doctorul statea in cabina pilotului.La un moment dat vine sa verifice ce faceau nebunii.Astia jucau fotbal.Ca sa vada daca sunt toti ii numara si vede ca lipseste unul.
-Ba nebunilor,unde-i Gigi Nebunu'?
-Pe aripa avionului.Executa cornerul
*
Doi nebuni.
1: Ba, hai sa-ti bat un cui in cap!
2: Du-tee drecu,esti nebun? Daca dai pe alaturi si-mi spargi capul!
*
In cabinetul unui psihiatru intra un individ agitat care incepe sa spuna:
- Domnu' doctor, cred ca sunt nebun. Cred ca sufar de mania persecutiei fiindca am impresia ca nimeni nu ma asculta, nimeni nu tine cont de mine ...
La care doctorul raspunde:
-Dumneavoastra cand ati intrat in cabinet ?
*
Un nebun intr-un sanatoriu izgonea niste muste imaginare. Doctorul il vede si-l intreaba:
- Ce faci mah? De ce dai din maini asa disperat?
- Dau mustele astea la o parte?
- Si ce le dai spre mine?
*
Bula(B),Doctorul(D),Asistenta(A)
D-Fa-i lu Bula formele de externare
A - Dar cum se poate dle doctor?Pana ieri sustinea ca este ministru de externe.
D- Dar,dar azi mi-a spus ca si-a dat demisia

Cu ţigani

Un tigan conducea Mertzanu' si deodata face pana de cauciuc. Se da jos din masina sa schimbe roata. Un alt tigan apare si il intreaba:
- Ce faci aici, mancati-as?
- Pai, scot roata.
Atunci al doilea tigan sparge parbrizul si spune satisfacut:
- Gata frate, eu iau casetofonul
*
Tiganca intarzie. La sosirea ei, tiganul, nervos, o intreaba:
- Unde-ai fost , fa?
- La servici.
- Fa , te rup, pana la ora asta la servici?
- Taci omule, c-am luat salariul si am fost la piata, la cumparaturi.
-Si ce ai cumparat, fa ?
- Ete asta am cumparat, zice tiganca si ii arata o lingura de lemn.
- Auzi fa , fira-i a dracu' , noi n-avem bani de-o tuica si tu cumperi mobila....
*
Mosul tigan, citind ziarul, exclama catre baba:-Fa,aci scrie ca o bomba atomica costa doua milioane de dolari.-Doamne, fa sa cada una la noi in gradina.

Cu ardeleni

Ardelenii se hotarasc sa declare razboi Chinei. La un moment dat unul dintre ei ii atentioneaza pe ceilalti:
- Ba, da'-s peste un miliard!
- Da' chiar, ba, unde-i ingropam?
*
DE CE SUNT ARDELENII CA TELEFOANELE ?
-PENTRU CA TREBUIE SA LE DAI UN PUMN IN CAP SA LE PICE FISA
*
Se face concurs de prins melci la care participa un oltean, un moldovean si un ardelean. La sfârsitul concursului olteanu are o plasa plina, moldoveanu jumate iar ardeleanu Nici Unu.
Juriul il intreaba:
-Mai Ghitza, cum de n-ai prins tu nici un melc?
-Poi io am vãst multi melci, da cand sa pun mana pe el, melcu' tzushti... in tufish
*
Bace, io mi-s pictor, si as vrea sa-ti pictez oile...
- Ba sa faci bine sa le lesi asa cum is, ca mie ase imi plac....

Cu beţivi

Doi betivi se plimba pe strada intr-un sat.
La un momendat incep sa se certe daca sunt 2 sau 3 luni pe cer.
Sa intalnesc cu un ploitist.
Domnule politist... Cate luni sunt aici, 2 sau 3???
Apoi nu stiu, ca nu-s de p'aici
*
Un infractor este interogat la poliþie:
-Spune domn'e ce-ai facut!
-Pãi am furat o cisternã cu vin...
-Si...
-Jumãtate-am bãut-o..
-Si cu cealaltã jumătate ce-ai fãcut?
-Pãi, am vandut-o!..
-Si ce-ai fãcut cu banii?
-I-am bãut

luni, 22 noiembrie 2010

Ea este urmașa lui Traian!

”Suntem urmașii lui Traian... Traian Băsescu”, exclama odinioară Elena Udrea. De fapt, se referea numai la ea. Acum câteva zile a devenit lidera PDL București. A fost unica candidată (cacofonia se potrivește de minune). Nu este ceva neobișnuit pentru portocalii. Mai în toate filialele, cine a trebuit să iasă nu a avut contracandidat. PDL-ul este cel mai comunist dintre toate partidele care există acum în România. Un partid de candidați unici.
Dar să revenim la Udrea. Vrea să continue pe urmele înaintașului suprem și să câștige Primăria Capitalei. Următorul pas va fi, evident, președinția. Candidatura Elenei Udrea ar fi cam singura șansă pentru PDL să aibă succes, pe principiu că ar putea profita de slăbiciunea femeilor, care ar vrea să vadă și ”una de-a lor” în fruntea statului.

duminică, 21 noiembrie 2010

2D Loredana a susținut primul concert 3D din România

Mare eveniment pentru ProTV. Loredana, soția unuia dintre ”boșii” de pe Pache Protopopescu, a susținut la AFI Cotroceni ceea ce s-a vrut a fi primul concert 3D din România. Adică cei care s-au nimerit la fața locului, în loc să se uite la scenă, se holbau la un ecran pe care cântăreața putea fi văzută 3D.
Nu-i așa că-i tare? În curând vor exista asemenea sisteme în fiecare casă. Astfel, când vom lua masa în familie, ne vom uita la un ecran ca să îi vedem 3D pe cei de lângă noi.

joi, 18 noiembrie 2010

Gaudeamus 2010 cu hostese pe post de cărți


Astăzi s-a deschis Târgul de carte Gaudeamus 2010. Cele mai vizionate standuri au fost Dacia și Orange. Acolo nu era nicio carte, dar erau hostese.
La Romexpo și-a făcut apariția și Daniel Funeriu. Nu se știe exact de ce. Nu l-a băgat nimeni în seamă. A stat ca un popândău retard în rând cu cei care au vorbit și a căror prezență chiar era justificată.

miercuri, 17 noiembrie 2010

Ce are chimistul Funeriu în comun cu sportul?

Echipa feminină de spadă a României, formată din Anca Măroiu, Ana Maria Brânză, Simona Alexandru şi Loredana Iordăchioiu, a câştigat medalia de aur în finala Campionatelor Mondiale de scrimă, care s-a desfăşurat la Paris. Performanţa fetelor este cu atât mai lăudabilă cu cât, în România, sportul primeşte un sprijin epsilonic din partea autorităţilor. Este de notorietate cazul săritorului în bazin care a câştigat o medalie, în condiţiile în care antrenamentele le-a făcut sărind ... pe saltea, pentru că nu a avut bazin cu apă.
În România, investiţiile în infrastructura sportivă reprezintă doar un pretext de îmbogăţire. Primăria din Braşov a plătit 12 milioane de euro pentru un patinoar olimpic. În Ungaria, acelaşi tip de patinoar a costat doar 4 milioane de euro. Întrebaţi de ce există această diferenţă, conducătorii de partid şi de stat au replicat: “Păi ce? Vreţi să spuneţi că Braşovul nu avea nevoie de patinoar?”. Normal, doar nu puteau să spună că 8 milioane de euro au ajuns unde trebuia, sub formă de comisioane. De asemenea, presa a semnalat numeroase cazuri în care s-au construit săli de sport şi chiar stadioane în comune în care nu are cine să le folosească. Întrebăm “de ce?”, dar nu mai aşteptăm răspuns de la nimeni. Ne răspundem singuri: “Păi ce, nu are voie şi lumea de acolo să facă sport?”. Mai sunt şi altele. De exemplu, finanţările acordate unor cluburi fantomă, care, vorba cui a zis, sunt sublime dar lipsesc cu desăvârşire.
Este scandalos faptul că Daniel Funeriu, individul cu faţă de retard care este în acte şi ministrul sportului, nu scoate niciun cuvânt despre sport. Dar există o explicaţie. Titulatura sa este destul de lungă: ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Probabil că, atunci când i s-a comunicat ce va, fi inginerul chimist Funeriu a auzit doar de “educaţie, cercetare şi tineret”. La “sport”, a aţipit.
Din păcate, sportul a fost domeniul care a preocupat cel mai puţin guvernele din ultimii ani, deşi acesta este cel care construieşte mai repede faima unei naţiuni. Dacă te duci în orice colţ al lumii, oamenii asociază România cu Hagi, cu Nadia Comăneci sau cu Ilie Năstase. Nu cu un olimpic la chimie, fizică sau altă materie, oricât de meritoriu ar fi acesta. Nu cu vreun om politic. Nu cu turismul spre care sunt direcţionate atâtea fonduri. Sportul, şi aici ne referim la fotbal, este singurul capabil să scoată lumea în stradă pentru o manifestare de bucurie. Sportul este barometrul sănătăţii unei naţiuni. Toate acestea sunt ignorate. Probabil că, după inginerul chimist, algoritmul politic va trimite în fruntea sportului românesc un electronist. Nu că am avea ceva cu electroniştii, dar ei ar trebui puşi în fruntea telecomunicaţiilor. Altfel, ne scurtcircuităm total. (Acest articol va apărea şi în Obiectiv de Călăraşi)

Cine comandă în Ghencea


O fotografie genială din Gazeta Sporturilor. Arată exact cine comandă în Ghencea, atunci când antrenorul este umil. Sau o fi fost Stoichiţă cel care a indicat primul direcţia? Neee...

marți, 16 noiembrie 2010

Premierul dobiBoc a inaugurat 12 autostrăzi deodată


Boc a tăiat panglica la 12 kilometri de autostradă. Plus la o şosea care a fost dată în folosinţă în urmă cu un an, că tot avea foarfeca la el... Băsiştii s-au ridicat în picioare şi au aplaudat ca la congres: "Uite bă, să nu mai zică Mircea Badea că nu avem autostrăzi. Să nu mai mintă poporu'!". Consider că Boc a greşit că a stat să se finalizeze 12 kilometri. Trebuia să taie panglica după fiecare kilometru. S-ar fi găsit câteva sute de mii de proşti, ăia care încă ar mai vota cu Băsescu, să creadă că s-au făurit 12 autostrăzi.

vineri, 12 noiembrie 2010

Cei care seamănă panică trebuie să plătească!

11 noiembrie a trecut, dar nu a început al Treilea Război mondial, așa cum au prezis unii care au fost preluați de toate ziarele și toate televiziunile. Ei bine, cred că este normal ca ei să plătească pentru această profeție falsă, așa cum trebuie să plătească OTV-ul pentru toate cutremurele anunțate și nemaivenite. Trebuie să plătească pentru că au semănat panică. Sunt sigur că s-au găsit măcar câteva mii de proști care nu au mai putut să doarmă noaptea, speriați că vine războiul.
Dacă nu riști nimic atunci când lansezi astfel de teorii, e foarte ușor să îți faci publicitate. De exemplu, cumperi niște spațiu de emisie la OTV și anunți că pe 1 ianuarie 2011 ne invadează extratereștrii. Poți să fii sigur că toate babele și toți moșii or să vorbească despre asta în ziua următoare.
Alo! CNA-ul! Dormi? Sau ești acolo doar să îi amendezi pe Badea, Gâdea și Ciutacu?

marți, 9 noiembrie 2010

Citatul zilei


"Greşelile fac parte din fiinţa umană. Acceptă-ţi greşelile aşa cum sunt: nişte lecţii de viaţă preţioase care nu pot fi învăţate decât suferind... Asta dacă greşeala nu este fatală. Dar, dacă este, nu-i nimic. Va reprezenta o învăţătură de care se vor putea folosi alţii" (Al Franken)

UDMR şi "şantajul nesimţit"

Ca să preluăm un epitet des uzitat de Emil Boc, suntem martori la un şantaj "nesimţit", instrumentat de UDMR la adresa PDL-ului. Ecuaţia este simplă: dacă Legea Educaţiei (respinsă de Curtea Constituţională) nu trece în actuala formă, atunci ungurii ies de la Guvernare. Dacă ungurii ies de la guvernare, atunci Băsescu va fi suspendat, se va ajunge la referendum şi, foarte probabil (spun "foarte probabil" pentru că în ţara asta există încă destui cretini care ar vota împotriva suspendării) vom avea alegeri prezidenţiale chiar la începutul anului viitor.

Va ceda PDL şantajului? Cu siguranţă. Data viitoare, Curtea Constituţională va decreta că respectiva lege este din cale-afară de constituţională. Judecătorul care a votat împotrivă o să ne spună că, de fapt, el credea că a votat "pentru".

marți, 26 octombrie 2010

E oficial: s-a instaurat dictatura Traian Băsescu!

Traian Băsescu nu mai poate conduce țara decât prin teroare, așa cum face orice dictator. Multe dintre firmele care închiriaseră autocare pentru transportul sindicaliștilor din țară în București, pentru mitingul de mâine, nu și-au respectat angajamentul, după ce au fost amenințate cu retragerea licenței de transport. O treime din polițiști a primit ordin să rămână acasă, iar celelalte două treimi au fost chemate la serviciu. Sindicaliștii din domeniul energiei electrice au fost amenințați că încep disponibilizările, dacă participă la miting. Și exemplele continuă.
Băsescu nu este Ceaușescu. Este mai rău. Păcat că nu are și cum să o sfârșească mai rău.

Întrebări de reporteri cretini

Câtă minte trebuie să ai ca să îl întrebi pe Brandan, după o victorie ruşinoasă cu Pandurii Târgu Jiu, dacă Steaua a reintrat în lupta pentru titlu? În ultimele patru etape, Steaua a croşetat: una pe faţă, una pe dos, una pe faţă, una pe dos. Două înfrângeri şi două victorii. Urmează două meciuri în deplasare. Posibil două înfrângeri. Parcă vedem că, la prima victorie după aceste două eşecuri, se va găsi un reporter încorsetat în stereotipii care să îl întrebe pe Surdu: "A reintrat Steaua în lupta pentru titlu"?

P.S.: Aşa cum mă aşteptam, Steaua nu joacă absolut nimic sub comanda lui Lăcătuş. Nu a jucat nici cu Dinamo, pentru că, dacă o făcea, câştiga.

duminică, 24 octombrie 2010

Gura Elenei Udrea adevăr grăiește


”Nimeni nu citește legile pe care le votează” (Elena Udrea, ministru al turismului și dezvoltării naționale)

Rovinieta nu e de ajuns. Guvernul vrea să instituie taxa de autostradă

România, singura țară din lume în care 57 de kilometri de autostradă sunt reabilitați de vreo trei ani, va avea o nouă taxă. Potrivit Mediafax, Guvernul a început procedurile de introducere a unei taxe pentru circulaţia pe autostradă, în paralel cu sistemul existent al rovinietei, cu argumentul că sumele alocate de la buget şi din veniturile CNADNR nu sunt suficiente pentru întreţinerea autostrăzilor care vor fi construite cu finanţare UE.

miercuri, 20 octombrie 2010

Pot fi mai penibili de atât?

Parlamentarii PDL au votat în favoarea reducerii TVA-ului la 5 la sută pentru alimentele de bază și pentru neimpozitarea pensiilor mai mici de 2000 de lei. După aceea, și-au dat seama ce au făcut. Când au ridicat mâinile, la comanda liderului Mircea Toader (foto), portocaliii credeau că votează pentru respingerea celor două legi, nu pentru aprobare. Ei spun că vor ”îndrepta” această eroare și că vor abroga aceste legi.
E chiar alarmant ce se întâmplă. Dacă le strecoară Marko Bela o lege pentru autonomia Transilvaniei, iar ei, habar neavând ce votează, o aprobă în unanimitate?

marți, 19 octombrie 2010

Boc să fie plătit în funcţie de performanţă!


În ultima săptămână, la televiziunile de ştiri se vorbeşte numai despre stimulentele de la finanţe. De parcă ar fi rămas singura problemă nerezolvată din România. Dacă tot suntem la acest subiect, propun ca Băsescu, Boc şi ceilalţi miniştri să primească salariul în funcţie de performanţă. Ce credeţi, ar trebui să aducă bani de acasă?

luni, 18 octombrie 2010

Dinamo a trecut de "jumate" doar o dată, dar a bătut cu 2-1

Trei întrebări după Dinamo - Steaua 2-1:
Ce caută Bilaşco titular la Steaua?
Ce caută Iulian Apostol la Steaua?
Tătăruşanu e prost sau doar s-a prefăcut aseară?

Felicitări pentru Dinamo, care a trecut doar o dată de centrul terenului şi a bătut cu 2-1.

joi, 14 octombrie 2010

Blejnaree, se zice "salariu, nu "salar"!

Dacă te uiţi în CV-ul lui Sorin Blejnar, preşedintele ANAF, observi că are ceva studii. Cu atât mai intrigant este faptul că respectivul nu ştie că se zice "salariu", nu "salar", cum a tot pronunţat el pe la televiziunile mogulilor cu ocazia revoltei angajaţilor de la Finanţe. Prima oară am crezut că nu aud eu bine. Dar a ţinut-o una şi bună cu "salar" şi "salarul".
Reamintesc că acest Blejnar este cel care a spus că va urmări averile din străinătate ale românilor, dar nu de acum, ci de anul viitor. Şi că va lua şi bani de la manelişti. Desigur, nu de acum, ci de anul viitor. "Eu când vreau să fac ceva, fac!", exclama Blejnar. Dar se pare că nu vrea.

miercuri, 13 octombrie 2010

Pentru colegii din PDL, frauda lui Anastase "nu e nimic serios"

Şedinţa Camerei Deputaţilor nu s-a putut ţine pentru a şaptea zi consecutiv, din lipsă de cvorum. Deputaţii PSD şi PNL boicotează lucrările care sunt, în continuare, conduse de Roberta Anastase, cea care a fraudat votul la Legea pensiilor. "Curentul" a făcut un calcul şi a ajuns la concluzia că deputaţii PSD şi PNL încasează, în total, 100.000 de euro zilnic, din indemnizaţii, chiar dacă nu participă la şedinţe. Asta nu e frumos. Ar trebui să refuze şi indemnizaţiile, dacă tot refuză să muncească.
Pe de altă parte, boicotul lor este total justificat. Adică Anastase este hoaţă dovedită, dar e în continuare preşedinte la Camera Deputaţilor. Şi e apărată până în pânzele albe de colegii pedelişti, care, prin vocea lui Ioan Oltean, consideră că PSD şi PNL "nu au niciun fel de motiv serios pentru a bloca activitatea parlamentară".

Ce onoare are Răzvan Lucescu?

Ce onoare are Răzvan Lucescu? La începutul campaniei de calificare, a spus foarte clar: dacă nu duc naţionala la Campionatul European, plec singur! După înfrângerea cu Franţa, s-a exprimat la fel de răspincat: nu plec, chiar dacă nu ne calificăm!
Probabil că Lucescu junior s-a convins pe sine însuşi că nu el este de vină pentru actuala situaţie. Că este meseriaş, chiar dacă s-au luat doar două puncte din nouă posibile! O dată ce s-a absolvit de orice vină, a căutat vinovaţii. Şi i-a găsit: toată lumea în afară de el şi Federaţie. În primul rând, presa. Nu se putea altfel. În alt doilea rând, suporterii. Apoi, ceilalţi oameni de fotbal. Pe măsură ce a găsit alţi şi alţi vinovaţi, a devenit tot mai mândru de el. Probabil că la un moment dat chiar s-a gândit ce naiba caută în fruntea reprezentativei unei ţări în care trăiesc numai vinovaţi. Numai labili psihici, aşa cum chiar el s-a exprimat. Ar fi trebuit să antreneze Brazilia, Argentina... Sau măcar Olanda. Probabil că preşedinţii federaţiilor din ţările respective l-au sunat de nenumărate ori, dar suna ocupat, pentru că el vorbea cu Lucescu senior la telefon. În fine, este convins că românii nu îl merită, dar, în mărinimia sa, a decis să se sacrifice şi să rămână în fruntea tricolorilor. Este firesc să vrea o mărire de salariu. (fragment dintr-un editorial care va apărea în Obiectiv de Călăraşi)

luni, 11 octombrie 2010

Îşi poate da Băsescu un cap în gură?

Matelotul a chemat partidele politice la consultări pe marginea diverselor legi impuse de clica sa. Opoziţia, adică PNL, PSD şi PC, a refuzat să se prezinte. Liberalii au motivat că Băsescu nu reprezintă un partener de dialog, pesediştii au spus că ei nu vin pentru că la discuţii a fost chemat şi UNPR-ul, iar conservatorii ... nu contează de ce nu vin.
În deschiderea dialogului cu cei din "arcul guvernamental", Băsescu a spus că va substitui el Opoziţia. Adică va face pe avocatul diavolului. Nu ştim cum funcţionează asta. Probabil că el va spune ceva din postura preşedintelui şi tot el se va contrazice, din postura lui Ponta. Important e să nu ajungă să se certe prea tare cu sine însuşi. Ne e teamă că cearta va degenera şi, impulsiv cum îl ştim, va încerca să îşi dea un cap în gură.

Un pedelist care ţine, accidental, cu poporul

Fără să vrea, un pedelist (foto) a luat partea poporului în disputa cu postul public de televiziune, care îşi bate joc sistematic de banii contribuabililor. Respectivul s-a supărat că nu vede el meciul lui Bute şi i-a dat o directă noului şef al TVR. Ştirea a apărut în "Cotidianul":
"Deputatul PDL Dan Zătreanu a adresat o interpelare conducerii TVR, căreia îi reproşează că nu a cumpărat drepturile de televizare ale meciului de titlu mondial al pugilistului Lucian Bute.
Zătreanu e furios că nu poate vedea gala de box de pe 15 octombrie, în care Lucian Bute îşi va apăra titlul mondial. De aceea, pedelistul a adresat o interpelare noului şef al TVR, Andi Lăzescu, căruia îi cere să explice de ce TVR nu a găsit 120.000 de euro pentru televizarea galei în care vor boxa trei pugilişti români: Lucian Bute, Adrian Diaconu şi JoJo Dan."
Dane, dă-i şi un croşeu mistreţului!

vineri, 8 octombrie 2010

Ilie Năstase le dă un cap în gură ţiganilor şi un dos de palmă ungurilor

Nu luaţi titlul la propriu. Este traducerea în termeni plastici a declaraţiilor date de Ilie Năstase într-un interviu acordat ProSport-ului. Fostul jucător de tenis a spus că nu îi mai suportă pe ţiganii care cerşesc sau "dau în cap" pe străzile Parisului şi a propus ca ei să fie luaţi şi duşi într-un lagăr. Probabil că mulţi unguri au aplaudat citind prima parte a declaraţiei. Dar, când au continuat fraza, au văzut că respectivul lagăr ar trebui amenajat în ... Harghita. "I-aş fi trimis pe ţigani în Harghita, că oricum acolo sunt foarte mulţi maghiari şi vreo 12 români. Le-aş crea condiţii. În felul acesta s-ar schimba şi componenţa etnică a zonei. Ceauşescu a greşit. Trebuia să facă în Harghita ce au făcut ruşii în Basarabia", a spus Năstase. Şi nu a zis-o rău deloc!

Nu o sufăr pe Tatoiu!

Nu ştiu cum a făcut banii Monica Tatoiu. Şi nici nu mă interesează. Poate să fi muncit pentru ei până a căzut lată. Nu pot să o apreciez de niciun fel. Are spirit de nazistă. De nazistă şi de băsistă. Dacă aş fi în studioul Antenei3, unde e invitată des (din nu ştiu ce motive), aş lua-o la palme. Nu ştiu cum se abţin Mihai Gâdea şi ceilalţi invitaţi.
Tatoiu ştie una şi bună: dacă eşti sărac, înseamnă că eşti leneş. Pe acest principiu, acum două zile, la emisiunea lui Gâdea, i-a recomandat unui actor să îşi ia un al doilea job, ca să aibă din ce trăi. "În America sunt oameni care au şi trei joburi", a argumentat băsista. Această obrăznicie a atras una dintre puţinele intervenţii absolut pertinente şi coerente ale lui Valentin Stan, care, telefonic, i-a spus: "Este adevărat că în America oamenii au mai multe joburi, dar şi le iau pentru a avea mai mulţi bani, nu pentru a supravieţui. Dacă Obama îi spunea cuiva să îşi ia un al doilea job pentru a nu muri de foame, Obama nu mai era acum preşedinte. De fapt, nu mai era în viaţa politică".
Apoi, la fel de inspirat a fost şi Mircea Badea: "Păi are dreptate! Ce? Ceauşescu nu ne spunea să ne mai punem o haină pe noi dacă ne e frig?". Deci Ceauşescu = Tatoiu = Băsescu.

Tatoiu! Sper să îţi dea afacerea faliment şi să ajungi să te trăieşti cu 300 de lei pe lună. Să văd ce sfaturi mai dai atunci.