Ce are chimistul Funeriu în comun cu sportul?

Echipa feminină de spadă a României, formată din Anca Măroiu, Ana Maria Brânză, Simona Alexandru şi Loredana Iordăchioiu, a câştigat medalia de aur în finala Campionatelor Mondiale de scrimă, care s-a desfăşurat la Paris. Performanţa fetelor este cu atât mai lăudabilă cu cât, în România, sportul primeşte un sprijin epsilonic din partea autorităţilor. Este de notorietate cazul săritorului în bazin care a câştigat o medalie, în condiţiile în care antrenamentele le-a făcut sărind ... pe saltea, pentru că nu a avut bazin cu apă.
În România, investiţiile în infrastructura sportivă reprezintă doar un pretext de îmbogăţire. Primăria din Braşov a plătit 12 milioane de euro pentru un patinoar olimpic. În Ungaria, acelaşi tip de patinoar a costat doar 4 milioane de euro. Întrebaţi de ce există această diferenţă, conducătorii de partid şi de stat au replicat: “Păi ce? Vreţi să spuneţi că Braşovul nu avea nevoie de patinoar?”. Normal, doar nu puteau să spună că 8 milioane de euro au ajuns unde trebuia, sub formă de comisioane. De asemenea, presa a semnalat numeroase cazuri în care s-au construit săli de sport şi chiar stadioane în comune în care nu are cine să le folosească. Întrebăm “de ce?”, dar nu mai aşteptăm răspuns de la nimeni. Ne răspundem singuri: “Păi ce, nu are voie şi lumea de acolo să facă sport?”. Mai sunt şi altele. De exemplu, finanţările acordate unor cluburi fantomă, care, vorba cui a zis, sunt sublime dar lipsesc cu desăvârşire.
Este scandalos faptul că Daniel Funeriu, individul cu faţă de retard care este în acte şi ministrul sportului, nu scoate niciun cuvânt despre sport. Dar există o explicaţie. Titulatura sa este destul de lungă: ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Probabil că, atunci când i s-a comunicat ce va, fi inginerul chimist Funeriu a auzit doar de “educaţie, cercetare şi tineret”. La “sport”, a aţipit.
Din păcate, sportul a fost domeniul care a preocupat cel mai puţin guvernele din ultimii ani, deşi acesta este cel care construieşte mai repede faima unei naţiuni. Dacă te duci în orice colţ al lumii, oamenii asociază România cu Hagi, cu Nadia Comăneci sau cu Ilie Năstase. Nu cu un olimpic la chimie, fizică sau altă materie, oricât de meritoriu ar fi acesta. Nu cu vreun om politic. Nu cu turismul spre care sunt direcţionate atâtea fonduri. Sportul, şi aici ne referim la fotbal, este singurul capabil să scoată lumea în stradă pentru o manifestare de bucurie. Sportul este barometrul sănătăţii unei naţiuni. Toate acestea sunt ignorate. Probabil că, după inginerul chimist, algoritmul politic va trimite în fruntea sportului românesc un electronist. Nu că am avea ceva cu electroniştii, dar ei ar trebui puşi în fruntea telecomunicaţiilor. Altfel, ne scurtcircuităm total. (Acest articol va apărea şi în Obiectiv de Călăraşi)