Nu sunt cinefil. Atunci când mă uit la un film, nu urmăresc chestii de finețe. Nu studiez felul în care cad umbrele pe fețele actorilor sau tehnicile prin care este redat suspansul. Mă uit la un film atunci când vreau să mă destind. De aceea, din punctul meu de vedere, cele mai multe dintre filmele românești sunt niște porcării. Personajele mai mult tac decât vorbesc, totul este cenușiu, mizeria e ridicată la rang de artă. Regizorii români iau realitatea cu ”copy” și îi dau ”paste” în scenariu. Juriile din străinătate, care nu pot gândi că asemenea realitate există, cred că scenariul este rodul imaginației extraordinare a regizorului. De exemplu, ”Polițist adjectiv”. S-a luat un proces verbal de la secție de poliție, s-a împănat cu stereotipuri despre polițiști și s-a făcut un film. Mare tâmpenie! Cea mai odioasă scenă este cea în care personajul principal este filmat cum mănâncă, aproape zece minute, fără să scoată un cuvânt.”Medalia de onoare” nu face notă discordantă. Păcat de Victor Rebengiuc. E un actor mare. Decorul cenușiu în care se desfășoară lipsa de acțiune m-a împiedicat să văd filmul până la sfârșit. Am dat direct la scena cu Iliescu, apoi l-am șters din calculator. Scenarii dintr-astea pot să scriu unul pe zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu