Faceți căutări pe acest blog

Angajat la azil - episodul 4

de Victor Partan

Ca să nu îşi mai piardă vremea prin baruri, Luigi Bogatu, fiul unui prosper om de afaceri, a fost angajat ca îngrijitor la un azil de boli nervoase. El nu a vrut să îmbrace treningul pe care îl purtau toţi angajaţii decât după ce directorul azilului a scris „Armani”, cu markerul, pe spatele bluzei, ca să fie de firmă. În prima zi, Luigi a plecat să facă o vizită în instituţie, iar pe drum l-a întâlnit pe pacientul care se credea clovn şi care s-a oferit să îi fie ghid... CLICK AICI dacă nu aţi citit episodul 3

Se aud bătăi pe uşa pe care scrie „Mol”, de la etajul 1.
- Deschide la mine negustorule, deschide, important este!
Uşa se deschide şi din încăpere iese pacientul care se crede negustor.
- Cine mă deranjează aşa de dimineaţă? Aaaa, tu erai, Ahmet? Ce vrei turcule?
- Nu, nu! Nu Ahmet estem! Eminescu estem!
- Ha! Ha! Ha! Ahmet Eminescu!
- Nu, nu! Eminescu numai! Poet naţional în toată lumea. Scris versuri tot noaptea: Fiind buiet Stanbul cutreieram/ Şi în bazar afaceri eu făceam/ Vindeam sugiuc, halviţă şi rahat/ Şi mă uitam după gagici neîncetat.
- Ha! Ha! Ha! ai talent, turcule. Ia zi, ce vrei?
- Aşa cum spus, stat tot noaptea scris versuri. Dimineaţă, nu putut trezi să văzut emisiune preferat. Stricat ceas la mine. Murit baterie. Eminescu vrea ceas de întors. Fără baterie.
- Deci vrei un ceas mecanic.
- Peste vârfuri lună trece/ Şi se face oră zece/ Emisiune a trecut/ Ceas la mine a stătut.
- Bine, mă, poetule. Am exact ce îţi trebuie. Dar ce dai la schimb?
- Eu dat haină de piele ca şi nou.
Cei doi fac schimbul. Ahmet primeşte un ceas mecanic antic şi dedemult, care ticăie de îţi ia auzul. Îl bagă într-o cutie de pantofi de carton şi pleacă spre camera sa. Găseşte un bilet pe masă de la cei doi colegi de cameră, un chinez care se crede Mao Tze-tung şi un rus care se crede Stalin. „În curte. Congres. Aşteptăm”. Ahmet bagă cutia cu ceasul sub pat şi pleacă spre curtea azilului.

***
Luigi şi clovnul se plimbau pe coridor. Dintr-o dată, clovnul îl prinde de mână pe supraveghetor şi îl trage lângă perete.
- Nu te mişca, pentru că o să ne vadă.
- Cine?
- Sssst! Îl vezi pe ăla care e în capăt? Se crede de la Securitate. Dacă ai intrat în vorbă cu el, nu mai scapi câteva ore.
- Aha, spune Luigi, care strănută.
Clovnul îşi pune mâinile pe cap. „Securistul” îşi întoarce capul către cei doi. Se apropie de ei cu paşi grăbiţi, uitându-se în toate direcţiile. Ajunge lângă ei.
- Clovnul şi Armani, vă salut.
- Salut, securistule, răspunde clovnul cu voce distrusă.
- Vreau să vă arăt ceva. Ţara este în pericol. Se uită în toate părţile, făcând semn să se vorbească în şoaptă.
- Cum aşa? întreabă Luigi.
- Îţi dau să citeşti ceva, dar nu mai zici nimănui. Un coleg era camuflat între cărămizi într-un gang din Bagdad şi a auzit ceva. A scris în jurnalul său, pe care mi l-a trimis ca să salvez ţara. Uite! spune „securistul”, care îi întinde o foaie lui Luigi. Acesta o ia şi citeşte:
„Într-un gang întunecat de la periferia Bagdadului se disting trei siluete. Flacăra unui chibrit ce aprinde o ţigară luminează o faţă bărboasă, cu ochi mici.
 - Pentru Allah, Ali, ţi-am spus să nu mai fumezi când ai lângă tine kilograme de explozibil!
 - Iartă-mă, Sanan, nu mă învăţ minte niciodată.
 - Stinge imediat ţigara! Porunceşte crizat al treilea.
 - Rashid mai e supărat de când i-ai aruncat casa în aer, intervine Sanan.
 - De unde era să ştiu că nevastă-sa o să dea foc exact în locul unde am ascuns eu geanta cu dinamită?
 - Ai ascuns-o în sobă! strigă din nou al treilea.
 - Bine Rashid, văd că vrei să ne certăm. Ţi-am zis, poţi să stai la mine. Îţi găsesc nevastă şi cinci copii ca să înlocuieşti ce ai pierdut.
Rashid vrea să sară la gâtul lui Ali, dar este oprit de Sanan.
 - Hai să discutăm pentru ce ne-am întâlnit.
 - Eu plec, anunţă Rashid, devastat de lacrimi, şi se pierde în noapte. Cei doi se uită după el, ridică din umeri şi se aşează pe asfaltul rece.
 - Poporul are nevoie de tine, vorbeşte Sanan către Ali.
 - Ascult…
 - Este cunoscută îndemânarea ta în mânuirea explozibilului, aşa că am hotărât că este mai bine să stai cât mai departe de conducătorul nostru… spune, ai pe cineva în România? 
 - Da, vărul meu Ahmet. Ne ştim de mici.
 - Allah să fie binecuvântat! Anunţă-l că te duci acolo să-i faci o vizită.
 - Pe Allah?! Cerule mare!
 - Nu, pe Ahmet! Te duci în România ca turist. Va fi o misiune specială. Peste o săptămână, exact la ora 14, ambasadele SUA din România, Bulgaria şi Polonia vor sări în aer. Tu te ocupi de prima. Ali, ai ocazia să devii erou!
 - Slăvit să fie Sadam! Pentru gloria lui!
 - Sadam nu mai e. Acum e altul. Când te întorci, vei primi o casă mare şi un puţ de petrol.
 - O să iau cu mine două geamantane mari cu dinamită! N-am să ratez!
 - Eşti nebun?! Nu iei nimic cu tine. Am vorbit deja. O maşină plină cu explozibil te aşteaptă în Bucureşti. Pentru Allah!
 - Pentru Allah şi conducător. Şi invers!”
Luigi termină de citit.
- Doar atât a putut să audă. A venit un câine şi a făcut pipi pe el, crezând că e o porţiune din zid. A plecat, nu suportă să stea ud, îl lămureşte „securistul”. Clovnul ia şi el hârtia şi o citeşte. Îşi dă o palmă peste frunte.
- Ce e? întreabă Luigi.
- Cred că ştiu cine este Ahmet! exclamă clovnul.
- Cine e?
- Stă la camera 306.
- Eu trebuie să plec, le spune „securistul” în şoaptă. Trebuie să primesc o informare de la femeia de serviciu. Aveţi grijă. Totul pentru ţară!
- Ce să facem? se întreabă clovnul.
- Hai să mergem la Ahmet să îl luăm la întrebări, răspunde Luigi, cuprins de un înalt sentiment patriotic.
Cei doi ajung în camera turcului. Bat la uşă. Nu răspunde nimeni. Luigi se încumetă şi intră. Clovnul îl urmează.
- Nu e nimeni! spune Luigi în şoaptă.
- Unde?
- Aici!
- Arici? Ce arici? Pe jos? Mie mi-e frică de arici, că înţeapă!
- Ssssst! Auzi?
- Tu ticăi?
- Nu.
- Atunci ticăie altcineva.
- Nu mai e nimeni.
- Şi dacă nu mai e nimeni cum ticăie?
Luigi şi clovnul se uită îngroziţi unul la altul.
- O bombă!
- Hai să fugim! şopteşte clovnul galben la faţă.
- Trebuie să salvăm ţara. Dacă explodează toată, noi unde mai trăim după aceea?
- Ai dreptate... Nu vreau să trăiesc în Bulgaria, ăia au ceva cu clovnii.
Luigi îi face semn să tacă. Se apleacă şi se uită sub pat. Vede cutia. O ia de acolo şi o duce la ureche. O zdruncină şi ascultă din nou. Tic-tac! Tic-tac!
- Aşa e! E o bombă! concluzionează Luigi. Cu ceas!
Pe clovn îl trec transpiraţiile.
- Ce să facem?
- Am o idee... odată mi-am scăpat ceasul în apă şi s-a stricat, hai să scufundăm bomba, că dacă i se opreşte ceasul nu mai explodează, îşi dă cu părerea Luigi.
- Hai la baie! spune clovnul. Deschide uşa brusc, îl loveşte cu ea peste mână pe Luigi. Acesta scapă cutia cu ceasul pe jos.
- Au! ţipă Luigi. Ai grijă!
Cutia e recuperată. Ceasul încă mai ticăie. Cei doi aleargă spre baie. Clovnul se opreşte.
- Eu rămân afară să opresc curioşii, că dacă explodează să nu fie multe victime.
- Bine, acceptă Luigi. Intră în baie şi dă drumul la chiuvetă. Bagă cutia cu ceasul sub jetul de apă. Se face curent şi uşa se trânteşte puternic, cu un zgomot asurzitor. Luigi se sperie, crezând că  a explodat bomba, şi leşină. La rândul lui, clovnul se trânteşte la pământ, îşi acoperă capul cu mâinile şi rămâne aşa. Alertaţi de zgomot, mai mulţi pacienţi vin în grabă. Intră în baie şi îl găsesc pe Luigi întins pe podea. Îi dau cu apă pe faţă şi îl trezesc.
- Acest om a salvat ţara! le spune clovnul, care scoate ceasul din cutia stricată de apă. A împiedicat un atentat internaţional. A detonat o bombă cu ceas. Uitaţi, a rămas numai ceasul. Ceilalţi nebuni se strâng în jurul lui. Studiază orologiul din care se scurge apa. Încep să aplaude.
- Propun ca Armani să fie numit şeful Securităţii naţionale, spune „securistul”.
- Da! Să fie şef! aprobă mulţimea.
Luigi este încă năuc. Nu ştie prea bine ce se întâmplă cu el. Viaţa la azil este o nebunie...


va urma ... pe 10 ianuarie