Faceți căutări pe acest blog

Angajat la azil - episodul 3

de Victor Partan

Ca să nu îşi mai piardă vremea prin baruri, Luigi Bogatu, fiul unui prosper om de afaceri, a fost angajat ca îngrijitor la un azil de boli nervoase. El nu a vrut să îmbrace treningul pe care îl purtau toţi angajaţii decât după ce directorul azilului a scris „Armani”, cu markerul, pe spatele bluzei, ca să fie de firmă. În prima zi, Luigi a plecat să facă o vizită în instituţie, iar pe drum l-a întâlnit pe pacientul care se credea clovn şi care s-a oferit să îi fie ghid... Dacă nu aţi citit episodul 2, CLICK AICI

Clovnul îl însoţeşte pe Luigi în turul azilului de boli nervoase. La un moment dat, într-o cameră de la mijlocul coridorului se aude o explozie de bucurie.
- Goool! Goool! Goool!
- Ce e acolo? Întreabă Luigi.
- Acolo e camera în care stau cei care se cred Gigi, Giovanni şi Victor Becali. Vrei să le facem o vizită?
- E meci?
- Da... joacă Steaua... vezi că aici Gigi e frate cu Giovanni, iar Victor e vărul lor.
- Dar în realitate cum e?
- Victor şi Giovanni sunt veri cu Gigi.
- Mereu îi încurc, recunoaşte Luigi.
- Hai să intrăm.
Îi găsesc pe cei trei aşezaţi pe pat, uitându-se la televizor. Nici nu sesizează că Luigi şi clovnul au intrat în cameră. „Intruşii” se aşează pe un pat şi se uită şi ei la meci.
- Cred că trebuie să îl vindem pe Bănel... e în vârf de formă... uită-te la el cum se agaţă de adversar după ce pierde mingea... e ca un pitbul, spune Giovanni.
- Cât crezi că luăm pe el? Se interesează Victor.
- Un milion jumate ca popa.
- Ce, are şi popa procent egal?
- E o expresie prostule, care popă? Ţi-am zis să nu mai deschizi gura că te faci de râs... Sunt din ce în ce mai puţini fotbalişti... adio comisioane.
- Ce ne facem?
- Am un plan să trecem la alte domenii.
- La muzică?
- La muzică... e un club de homo din Olanda care se interesează de  Trăistariu... cică să-l dăm să cânte acolo, că le e simpatic... Gigi?
- Ce e? Nu vezi că mă uit la meci?
- Îl vindem pe Neşu?
- Pe Bănel nu îl vând. Uită-te la el... nu pot... ţi-l dau pe Surdu.
- Nu îl vrea nimeni...
- Atunci rămânem cu el pe cap ... ha ha ha ha!
Cei trei se opresc să urmărească o acţiune a lui Bănel Nicoliţă, care pleacă cu mingea din careul lui şi se opreşte în aut de poartă, în celălalt capăt al terenului.
- Bănel aleargă, dar nu face mare brânză, observă Victor.
- Brânză ai zis? Reacţionează Gigi. Păi să facă, ca să mâncăm şi noi. M-am dus la hahalera aia de la bucătărie azi-dimineaţă şi i-am zis să îmi dea şi mie nişte brânză şi ceapă... în afara meniului, înţelegi?
- Şi?
- Păi şi! A zis că îmi dă doar dacă îi aduc un poster cu Torje. E dinamovist, zdreanţa! De unde să iau eu poster cu Tprje? Are doar Borcea de la camera 41, da e duşmanul meu, înţelegi?
- Păi trimite pe altcineva, sugerează Giovanni.
Din nou linişte. Intrat după o pauză de şase luni, Emeghara se rerererereaccidentează şi se pare că va sta pe bară alte şase luni. Gigi îşi pune mâinile în cap. Ia telecomanda şi stinge televizorul. Se uită în cameră şi îl vede pe Luigi.
- Măi băiatule, Becali trebuie să mănânce brânză cu ceapă că altfel nu mai e Becali, înţelegi? Îţi dau 10.000 de dolaaari ca să îmi aduci tu poster cu Torje de la Borcea ăla de la camera 41.
Gigi scrie 10.000 de dolari pe un petec de hârtie şi i-l dă lui Luigi.
- Unde e Borcea? Întreabă Luigi.
- Hai cu mine, spune clovnul.
Cei doi ajung la etajul 4, în faţa unei camere pe care scrie „Fane Babanu”. Din interior se aude „Au! Au! Au!”.
- Strigătul spartan, am văzut filmul, spune Luigi.
Deschide uşa şi vede un bărbat grăsuţ care se aşezase cu scaunul pe piciorul unuia mai mărunt. „Au! Au! Au!” urlă din nou mărunţelul. „Dă-te cu scaunul de pe piciorul meu, idiotule! Te-ai aşezat cu scaunul pe piciorul meu!”.
- Păi aşa zi, Turcule, că eu credeam că încurajezi echipa. Peste cinci minute începe meciul cu Viitorul Însurăţei. Rotofeiul se uită spre uşă.
- Clovnul! Se salvează cine poate! se aruncă pe pat şi îşi acoperă capul cu perna. Turcu urlă de durere, dar reuşeşte să se târască sub pat.
- Pleacă de-aici, dementule! ţipă Turcu. Iar ai venit să scuipi flăcări şi să dai foc la cameră?
- Nu vă face nimic, intervine Luigi. Vă promit eu.
Borcea, căci el era rotofeiul, scoate capul de sub pernă.
- Dar cine eşti tu?
- Eu sunt Luigi şi am venit după un poster cu Torje.
- Am aşa ceva... dar de ce ţi-aş da?
Turcu iese şi el de sub pat. „Da, de ce ţi-ar da? Tu ce dai la schimb?”
- Ce vreţi?
Borcea rânjeşte:
- Un CD cu imnul Ligii Campionilor. Atâta vreau. După ce îl aduci, îţi dau posterul.
- De unde pot să iau? Îl întreabă Luigi pe clovn.
- Ştiu eu pe cineva... negustorul... la el găseşte orice.
- Bine, îţi aduc CD-ul, îi spune Luigi lui Borcea.
Clovnul ia de pe masă o brichetă şi începe să  se joace cu ea. Turcu face ochii mari şi se aruncă din nou sub pat.
- Hai să mergem, spune Luigi.
- Am plecat, anunţă clovnul. Când mă întorc o să vă arăt o scamatorie ... cum pot să vă sparg capul fără să mă doară.
- Aaaa! Borcea se aruncă din nou pe pat şi îşi pune perna pe cap.
Luigi şi clovnul ies din cameră.
- Auzi, da nu trebuia ca şi ăştia să fie tot trei în cameră?
- Au fost... mai era unu care îşi spunea Cornel Dinu... au cerut să îl mute, pentru că le împuia capul.
- Şi unde l-au dus?
- Cu Vadim şi cu Florin Piersic. Stau la poveşti toată ziua.
Cei doi ajung la etajul 1, în faţa unei camere pe care scrie „Mol”.
- Să ai grijă, negustorul nu are milă când e vorba de afaceri. Îţi ia şi pielea de pe tine, informează clovnul.
- Se poate? întreabă Luigi. Eu am încercat să îmi iau nişte piele de pe deget şi nu vroia să se dezlipească. Te doare când îţi ia pielea de pe tine?
Uşa din faţă se deschide brusc.
- Cine face atâta gălăgie în faţa la prăvălia mea? Întreabă un roşcovan. Hm, tu erai, clovnule? Pe mine nu mă sperii. Pleacă de aici dacă nu vrei să cumperi ceva.
- Eu nu vreau, dar vrea prietenul meu, Armani, spune clovnul arătând spre Luigi.
Roşcovanul e deodată numai zâmbet.
- Oooo, poftiţi, domnule Armani. Tot ce vreţi! Pentru un preţ bun, o vând şi pe mama... lui. Ha ha ha!
- Vrei să fac o tumbă? se încruntă clovnul.
- Nu! Nu! Ai dreptate! Am fost deplasat. Stai cuminte. Ultima dată când ai făcut, ai dărâmat tot pe aici. Mi-a luat o săptămână să rearanjez. Nu e bine pentru afaceri. Voiam să spun că o vând şi pe mama lui Zăvoranu. Ha ha ha!
Luigi intră în Mol. Camera este plină cu nimicuri aranjate pe nişte rafturi improvizate din scânduri. Într-un colţ, doi bărbaţi jucau table.
- Ei sunt de la controlul calităţii tehnice. Se asigură că zarurile pe care le vând nu sunt măzluite, îl lămureşte negustorul.
- 6-6 din nou! se aude un jucător.
- Iar!? De când jucăm, numai 6-6 am dat!
- Şi eu la fel!
- Doamne, ce norocoşi suntem!
- Da, e ceva să dai luni la rând 6-6.
- Şi cu toate astea nu am terminat nici un joc! Nu mai avem cum să mutăm.
- Mda, prea mult noroc strică...
Negustorul strânge din dinţi.
- Ups! Se pare că le-am dat zarurile comandate special de Piţurcă, cu 6 pe toate feţele... Ce doriţi, domnule Armani?
- Vreau un cd cu imnul Ligii Campionilor. Aveţi?
- Desigur... negustorul caută într-un sertar şi scoate un cd. Ce daţi la schimb?
- Păi nu ştiu... banii i-am lăsat în biroul directorului.
Negustorul îşi îngroapă bărbia în palmă şi îl măsoară pe Luigi din priviri.
- Îmi place treningul tău. Dacă mi-l dai, îţi dau cd-ul.
- Dar e de firmă. Eu nu port altceva. Cd-ul tău e de firmă?
- Eu nu vând altceva. Ha ha ha!
- Bine acceptă Luigi. Îşi dă treningul jos şi primeşte cd-ul. Eu acum cu ce mă îmbrac? Nu pot umbla aşa.
- Hmm... astăzi sunt generos. Un client a plătit pentru o rochie şi nu a mai venit să o ia. Ţi-o dau ţie.
- E de firmă? se interesează Luigi.
- Granit! Cea mai tare firmă din Ferentari.
- Nu am auzit de aşa ceva... eşti sigur?
Negustorul roteşte ochii.
- Ce îţi spun rămâne între noi. În câţiva ani o să fie mai mare decât Adidas şi Nike la un loc. Cât ai dat pe trening?
- 25 de milioane pe puţin!
- Rochia asta costă 100 de milioane anul viitor şi 200 peste doi ani. Ţi-o dau gratis! Ia-o până nu mă răzgândesc.
- 6-6 se aude din colţul camerei. Din nou!
- Fenomenal ce norocoşi suntem!
Luigi îşi pune rochia pe el, ia cd-ul şi pleacă. Clovnul, după el. Borcea primeşte ce voia şi le dă posterul cu Torje. Luigi şi clovnul se gândesc să îl scape pe Gigi Becali de un drum şi merg la bucătar. Acesta se închide într-un dulap când îl vede pe clovn.
- Iar vrei să faci echilibristică şi să verşi ciorba fierbinte pe mine?!
- Nu, răspunde clovnul. Ieşi de acolo! Am venit cu treabă.
- Cine e ciudatul care e cu tine? E tot de la circ? Eu nu ies! Voi sunteţi nebuni! Nu suport circul.
- Am adus posterul cu Torje, spune Luigi.
- Dragostea de Dinamo mă împinge la fapte necugetate, se aude din dulap. Uşa se deschide uşor şi apare bucătarul.
- Acum vrem brânza şi ceapa pentru Gigi Becali.
Bucătarul vrea să rezolve totul repede. Ia posterul, le dă o bucată de brânză cu două cepe şi se ascunde la loc în dulap. Luigi şi clovnul se întorc în camera Pipera.
- Am adus brânza şi ceapa! Exclamă Luigi fericit.
Victor şi Giovanni rămân cu gurile căscate, în timp ce Gigi sare de pe pat indignat.
- Cine eşti tu, hahalero?
- Sunt Luigi... am adus brânza şi ceapa de la bucătar...
- Ai adus brânza şi ceapa? Ai adus brânza şi ceapa! Păi de când tu în viaţa ta, zdreanţă, crezi că o să iau eu, Gigi Becaaali, brânză şi ceapă de la un travestit? Becaliii nu ia nimic de la homosexuali, d-apoi brânză, care e sfântă. Oile îşi sacrifică laptele pentru ea! Ieşi afară, zdreanţo! Şi bagă-ţi cepele alea undeva, nu spun unde, că sunt copii în lumea asta şi mi-e ruşine! Hai! Afară pe uşă, hahalero care eşti zdreanţă!
Luigi iese din Pipera urmat de clovn. Se aşează amândoi pe o bancă şi stau aşa secunde bune.
- Îmi dai mie cepele să jonglez cu ele? rupe clovnul tăcerea.
Luigi se uită la el şi tace. Viaţa la azil este o nebunie...