Faceți căutări pe acest blog

Angajat la azil - episodul 7

de Victor Partan

Ca să nu îşi mai piardă vremea prin baruri, Luigi Bogatu, fiul unui prosper om de afaceri, a fost angajat ca îngrijitor la un azil de boli nervoase. El nu a vrut să îmbrace treningul pe care îl purtau toţi angajaţii decât după ce directorul azilului a scris „Armani”, cu markerul, pe spatele bluzei, ca să fie de firmă. În prima zi, Luigi a plecat să facă o vizită în instituţie, iar pe drum l-a întâlnit pe pacientul care se credea clovn şi care s-a oferit să îi fie ghid... CLICK AICI dacă nu aţi citit episodul 6.

În timp ce colindau pe holurile instituţiei, Luigi şi clovnul sunt abordaţi de un individ care le întinde câte un măr.
- Să votaţi cu Vadim, da? le spune acesta, ridicând la maxim din sprâncenele stufoase în partea finală a îndemnului.
- Ce?! întreabă Luigi, acceptând mărul.
- Nu-mi spuneţi că nici voi nu ştiţi de alegeri!
- Ce alegeri? Întreabă Luigi.
- Nu mă mai fierbeţi! Spuneţi-mi: ştiţi sau nu ştiţi de alegeri? se enervează individul ridicând din nou din sprâncene şi apropiindu-şi faţa de a lui Luigi, astfel că nasurile aproape se ating. Rămâne aşa câteva secunde, holbându-se în ochii lui Luigi. Clovnul profită de momentul de blocaj, îi smulge din mână şi mărul lui Luigi şi începe să jongleze cu cele două mere.
Individul stă în continuare cu sprâncenele ridicate.
- Nu ştim! se răsteşte Luigi, împingându-l în spate.
- Deci, sunt alegeri pentru preşedinte. Participă Vadim, Tokes şi Băsescu. O dată ce aţi acceptat merele, sunteţi obligaţi să votaţi cu Vadim.
- Nuuuu! Nu merge aşa, i-o retează Luigi. Eu nu votez până nu cunosc oferta fiecăruia. Trebuie organizată o dezbatere. Clovnule, dă-i merele înapoi!
Clovnul dă din cap că „nu” fără să se oprească din jonglat. Luigi vrea să prindă un măr, dar clovnul e mai rapid. Le ia şi fuge. Luigi vrea să se ia după el, dar este prins de bluză de individul cu sprâncene groase, care căzuse pe gânduri.
- Stai! Lasă ... ai dreptate. Trebuie o dezbatere. În felul ăsta, află şi lumea de alegeri. Până acum nu a ştiut niciunu din câţi am întrebat. Facem dezbatere! Mâine seară! Candidaţi avem, ne mai trebuie un moderator...
- De ce nu-l pui pe Ahmet? îi sugerează Luigi, arătându-i-l pe turcul care tocmai trecea.
- Ai dreptate! aprobă individul. Ahmet! Ahmet!
Ahmet nu răspunde în primă instanţă, dar apoi întoarce capul.
- Nu răspund decât la Ahmet Eminescu! Este ultima oară când răspund la Ahmet. Înţeles? De câte ori să spun asta la voi?
- Ahmete Eminescule, vrei să fii moderator la dezbaterea pentru alegeri?
- Ce alegeri?
- De preşedinte.
- Cine candidează?
- Vadim, Tokes şi Băsescu.
- Eu pot?
- Nu.
- Asta nedrept este! De ce?
- Legea electorală de aici interzice candidatura turcilor care au veri terorişti.
- Asta corect este! .... Ca elev prin Stanbul m-ascundeam/ Ca să nu fiu găsit de profesor/ Sunt parţial, deci eu nu ţin cu nimeni/ Deci merit ca să fiu moderator!
Luigi, Ahmet şi individul cu sprâncene stufoase au confecţionat rapid nişte afişe care anunţau dezbaterea din seara următoare.
- Sper să vină şi partizanii lui Tokes, spune individul.
- Păi de ce să nu vină?
- Se prefac că nu înţeleg română, dar nu ştiu nici maghiară, aşa că cu ei comunicăm doar prin semne.
- Chiar aseară, pe-nserat/ Am făcut semn la un maghiar/ Pe frunte. Capul i l-am spart/ N-a vrut să-mi dea pentru ciorbă mărar.
- Ha, ha, ha, bravo Eminescule! Dacă iese Vadim, te decorăm!
Cantina azilului a fost transformată în sală de dezbatere, umplută până la refuz de cei care aflaseră peste noapte de alegeri. Fiecare din mulţime a început să aplaude şi să huduie în acelaşi timp când pe uşă şi-au făcut apariţia cei trei candidaţi, însoţiţi de Ahmet.
- Dacă vreţi să auziţi/ Staţi şi nu mai huiduiţi, răcneşte Ahmet. Se face linişte.
- Dar tu cine eşti? îl întreabă cineva din primul rând.
- Eu sunt Ahmet Eminescu/ Sunt poet moderator/ Dacă mă superi nu bomba/ Ci cu vorba te omor!
Nelămuritul înghite în sec. Se aşează pe scaun şi ridică mâna în semn că îşi cere scuze.
- Acuma putem începe/ Nu voi pune-ntrebări proaste/ Lumea ar dori să ştie/ Care sunt siglele voastre.
„Tokes” ridică mâna şi primeşte permisiunea de a vorbi.
- Nem tudom romano, dar aş vrea să spun că nu m-am decis asupra siglei mele. În schimb, ştiu care ar trebui să fie sigla domnului Vadim: harta României fără Ardeal. Ha, ha, ha!
- Îţi arăt eu ţie, derbedeule, Românie fără Ardeal! se  înfurie Vadim, dar este ţinut de Ahmet la locul lui. Era 1960, sau 1961, dacă nu 1962 când am luat centura neagră la karate, tocmai ca să le bag minţile în cap ungurilor. (îşi uneşte apoi buricele degetelor întinse sub bărbie) Că tot a venit vorba, nici eu nu m-am gândit la o siglă. Ştiu, însă, care ar trebui să fie a lui Băsescu: un pahar de whisky cu trei cuburi de gheaţă. Ha, ha, ha!
„Băsescu”, un individ chel îmbrăcat în tricou cu dungi ca de marinar, nu se pierde cu firea:
- Eu am siglă! I-am trimis pe Udrea şi Boc să o aducă (se uită la ceas) Nu ştiu, domnule, unde or întârzia atât! Până atunci, vreau să îi fac o sugestie de siglă lui Tokes: portretul lui Avram Iancu! Ha, ha, ha!
Uşa se deschide. Intră o blondă care trage după ea, de ureche, un pitic.
- Băse, Boc ţi-a pierdut sigla!
- Au! Nu e adevărat şefu’! Spune-i să nu mă mai tragă de urechi. Nu am pierdut-o! Mi-a luat-o clovnul ca să împacheteze nişte mere în ea.
Blonda îl lasă pe pitic şi arată cu degetul spre „Vadim”.
- L-am tras de limbă pe clovn şi am aflat că a primit merele ca să voteze cu Vadim! Pomană electorală!
- Cum îţi permiţi, centuristo, să mă pui la stâlpul infamiei? răcneşte „Vadim”. (ia paharul de apă din faţă şi îl aruncă spre „Udrea”. „Băsescu” vrea să arunce şi el cu apă spre „Vadim”, dar cum îşi băuse deja paharul din faţa lui, fiindu-i sete după o băută zdravănă, încearcă să îi ia paharul lui Tokes. Acesta ţine bine de el: „Nem tudom romano, dar nu ţi-l dau pentru că poate mi se face sete mai târziu).
Uşa se deschide la perete.
- Fugiţi! Vine Florin Piersic şi vrea să ne spună din nou povestea cu iapa!
Sala se goleşte în câteva secunde. Candidaţii şi votanţii fug care-ncotro. După două-trei minute, pe uşă bagă capul „Florin Piersic”:
- Ia uite, nu mai e nimeni.... Ce păcat. Povestea aia cu iapa care a candidat la primărie era tocmai bună acum, în prag de alegeri. Vadime! Tokese! Băsescule! Unde sunteţi măi, ciocoflenderilor? Hai mă, că am să vă povestesc ceva!
„Piersic” pleacă în căutarea celor trei. Viaţa la azil e o nebunie...

va urma...