Faceți căutări pe acest blog

marți, 15 septembrie 2015

Iureș în presă: Steaua face un transfer de senzație!

„Steaua dă lovitura pe piața transferurilor”, „Steaua ia un super atacant!”, „Becali îi aduce un atacant lui Rădoi”... sunt doar câteva din titlurile online sau televizate din ultimele 24 de ore, care anunță, de fapt... nimic. Oare există fan al Stelei care să nu fi dat click sau să nu se fi uitat la jurnalul de știri pentru afla despre cine este vorba? La cum sună totul, transferul este deja făcut! Ei bine, informația învelită în aceste titluri bombastice este că Rădoi a ochit un atacant, al cărui nume nu este dezvăluit, și că Becali a declarat că nu se mai bagă la transferuri și că îl lasă pe Rădoi să facă pe scouterul. Deci, nimic! Una peste alta, observăm că, în ceea ce privește întăririle, Steaua vorbește, iar Dinamo face. Un pronostic: următorul meci din cele două rivale va însemna prima înfrângere a roș-albaștrilor după o lungă perioadă de invincibilitate.