Angajat la azil - episodul 4

Ca să nu îşi mai piardă vremea prin baruri, Luigi Bogatu, fiul unui prosper om de afaceri, a fost angajat ca îngrijitor la un azil de boli nervoase. El nu a vrut să îmbrace treningul pe care îl purtau toţi angajaţii decât după ce directorul azilului a scris „Armani”, cu markerul, pe spatele bluzei, ca să fie de firmă. În prima zi, Luigi a plecat să facă o vizită în instituţie, iar pe drum l-a întâlnit pe pacientul care se credea clovn şi care s-a oferit să îi fie ghid...

Se aud bătăi pe uşa pe care scrie „Mol”, de la etajul 1.
- Deschide la mine negustorule, deschide, important este!
Uşa se deschide şi din încăpere iese pacientul care se crede negustor.
- Cine mă deranjează aşa de dimineaţă? Aaaa, tu erai, Ahmet? Ce vrei turcule?
- Nu, nu! Nu Ahmet estem! Eminescu estem!
- Ha! Ha! Ha! Ahmet Eminescu!
- Nu, nu! Eminescu numai! Poet naţional în toată lumea. Scris versuri tot noaptea: Fiind buiet Stanbul cutreieram/ Şi în bazar afaceri eu făceam/ Vindeam sugiuc, halviţă şi rahat/ Şi mă uitam după gagici neîncetat.
- Ha! Ha! Ha! ai talent, turcule. Ia zi, ce vrei?
- Aşa cum spus, stat tot noaptea scris versuri. Dimineaţă, nu putut trezi să văzut emisiune preferat. Stricat ceas la mine. Murit baterie. Eminescu vrea ceas de întors. Fără baterie.
- Deci vrei un ceas mecanic.
- Peste vârfuri lună trece/ Şi se face oră zece/ Emisiune a trecut/ Ceas la mine a stătut.
- Bine, mă, poetule. Am exact ce îţi trebuie. Dar ce dai la schimb?
- Eu dat haină de piele ca şi nou.
Cei doi fac schimbul. Ahmet primeşte un ceas mecanic antic şi dedemult, care ticăie de îţi ia auzul. Îl bagă într-o cutie de pantofi de carton şi pleacă spre camera sa. Găseşte un bilet pe masă de la cei doi colegi de cameră, un chinez care se crede Mao Tze-tung şi un rus care se crede Stalin. „În curte. Congres. Aşteptăm”. Ahmet bagă cutia cu ceasul sub pat şi pleacă spre curtea azilului. CLICK AICI ca să citiţi restul.