Funcționarii de la Casa de Asigurări de Sanătate a Municipiului București de pe Vasile Lascăr 27 au revenit după minivacanța de Paște la fel de scârbiți (și scârboși) cum erau înainte. Am fost astăzi să îmi ridic de acolo cardul de sănătate, după ce în prealabil am primit un mesaj pe telefon în care mi se spunea să mă prezint cu o copie dupa CI și un cod.
Trec pe lângă ”bodyguardul” de la poartă după ce îl întreb de patru ori unde se eliberează cardurile de sănătate, iar el nu îmi răspunde, pentru că vorbește cu o funcționară despre o pisică. După ce își termină interesanta conversație, vine după mine și după încă o persoană și ne spune că trebuie să așteptăm la intrare. Că nu avem voie să stăm acolo la ușa biroului. Ne întoarcem. Intră el în birou. După un timp, ne poftește înăuntru.
”Unde este cererea dumneavoastră online?”, mă întreabă dojenitor bărbatul între două vârste de la ghișeul improvizat.
”Nu o am”, răspund. Mă gândesc să îi arăt din nou mesajul care nu pomenea nimic și despre o cerere, dar zic să o las moartă.
”Păi așa e... că nu citiți tot ce scrie pe site... click click și atât... acum stăm să pierdem timpul”, continuă funcționarul pe același ton și îmi pune în față cererea. De fapt, o declarație pe care trebuia să îmi scriu numele și să îmi pun semnătura. O completez înainte să își ducă mâna la tastatură, probabil pentru a bifa și în sistem că a fost eliberat cardul. Îl întreb așteptând cu nerăbdare răspunsul: ”Așa mult timp am pierdut?”
Liniște. Intru în posesia cardului. ”Să păstrați plicul” îmi spune. Îi urez ironic să aibă o zi bună și plec. Sper să nu mai interacționez curând cu ”instituțiile statului”.
Trec pe lângă ”bodyguardul” de la poartă după ce îl întreb de patru ori unde se eliberează cardurile de sănătate, iar el nu îmi răspunde, pentru că vorbește cu o funcționară despre o pisică. După ce își termină interesanta conversație, vine după mine și după încă o persoană și ne spune că trebuie să așteptăm la intrare. Că nu avem voie să stăm acolo la ușa biroului. Ne întoarcem. Intră el în birou. După un timp, ne poftește înăuntru.
”Unde este cererea dumneavoastră online?”, mă întreabă dojenitor bărbatul între două vârste de la ghișeul improvizat.
”Nu o am”, răspund. Mă gândesc să îi arăt din nou mesajul care nu pomenea nimic și despre o cerere, dar zic să o las moartă.
”Păi așa e... că nu citiți tot ce scrie pe site... click click și atât... acum stăm să pierdem timpul”, continuă funcționarul pe același ton și îmi pune în față cererea. De fapt, o declarație pe care trebuia să îmi scriu numele și să îmi pun semnătura. O completez înainte să își ducă mâna la tastatură, probabil pentru a bifa și în sistem că a fost eliberat cardul. Îl întreb așteptând cu nerăbdare răspunsul: ”Așa mult timp am pierdut?”
Liniște. Intru în posesia cardului. ”Să păstrați plicul” îmi spune. Îi urez ironic să aibă o zi bună și plec. Sper să nu mai interacționez curând cu ”instituțiile statului”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu