Faceți căutări pe acest blog

marți, 21 decembrie 2010

Angajat la azil - episodul 4

Ca să nu îşi mai piardă vremea prin baruri, Luigi Bogatu, fiul unui prosper om de afaceri, a fost angajat ca îngrijitor la un azil de boli nervoase. El nu a vrut să îmbrace treningul pe care îl purtau toţi angajaţii decât după ce directorul azilului a scris „Armani”, cu markerul, pe spatele bluzei, ca să fie de firmă. În prima zi, Luigi a plecat să facă o vizită în instituţie, iar pe drum l-a întâlnit pe pacientul care se credea clovn şi care s-a oferit să îi fie ghid...

Se aud bătăi pe uşa pe care scrie „Mol”, de la etajul 1.
- Deschide la mine negustorule, deschide, important este!
Uşa se deschide şi din încăpere iese pacientul care se crede negustor.
- Cine mă deranjează aşa de dimineaţă? Aaaa, tu erai, Ahmet? Ce vrei turcule?
- Nu, nu! Nu Ahmet estem! Eminescu estem!
- Ha! Ha! Ha! Ahmet Eminescu!
- Nu, nu! Eminescu numai! Poet naţional în toată lumea. Scris versuri tot noaptea: Fiind buiet Stanbul cutreieram/ Şi în bazar afaceri eu făceam/ Vindeam sugiuc, halviţă şi rahat/ Şi mă uitam după gagici neîncetat.
- Ha! Ha! Ha! ai talent, turcule. Ia zi, ce vrei?
- Aşa cum spus, stat tot noaptea scris versuri. Dimineaţă, nu putut trezi să văzut emisiune preferat. Stricat ceas la mine. Murit baterie. Eminescu vrea ceas de întors. Fără baterie.
- Deci vrei un ceas mecanic.
- Peste vârfuri lună trece/ Şi se face oră zece/ Emisiune a trecut/ Ceas la mine a stătut.
- Bine, mă, poetule. Am exact ce îţi trebuie. Dar ce dai la schimb?
- Eu dat haină de piele ca şi nou.
Cei doi fac schimbul. Ahmet primeşte un ceas mecanic antic şi dedemult, care ticăie de îţi ia auzul. Îl bagă într-o cutie de pantofi de carton şi pleacă spre camera sa. Găseşte un bilet pe masă de la cei doi colegi de cameră, un chinez care se crede Mao Tze-tung şi un rus care se crede Stalin. „În curte. Congres. Aşteptăm”. Ahmet bagă cutia cu ceasul sub pat şi pleacă spre curtea azilului. CLICK AICI ca să citiţi restul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu