Faceți căutări pe acest blog

luni, 3 ianuarie 2011

Pact (eşuat) cu diavolul

de Victor Partan

Am vrut să fac un pact cu diavolul,
Dar a fost cu neputinţă.
Nici diavolul nu mai este
ce a fost odată.
A acceptat ce scria vizavi de drepturile sale,
Dar a ridicat din umeri,
atunci când a venit vorba de obligaţii.
A îngânat că nu poate să ofere nimic
Pe timp de criză.
Mi-a venit să-l dau dracului.
I-am spus că parcă ar fi om
Pentru că numai oamenii,
cu mici excepţii,
vor tot fără să ofere nimic.
A zâmbit încurcat.
Nu ştia:
să se bucure
că diabolicul prosperă, sus, pe pământ,
sau
Să se teamă de concurenţă?
Dacă toţi sunt răi,
cu ce mai e el aşa deosebit?
S-a ridicat să plece.
S-a scuzat că în ziua respectivă avea ceva treabă.
Trebuia să îşi mai bage coada ici-colo.

Un comentariu: