Faceți căutări pe acest blog

marți, 5 octombrie 2010

PDL şi independenţii şi-au dat mâna pentru a împiedica anchetarea fraudei săvârşite de Anastase


E incredibil ce se întâmplă în Parlamentul României. PDL şi UNPR au votat împotriva constituirii unei comisii de anchetă în cazul fraudei săvârşite de Roberta Anastase. Şi au avut câştig de cauză. Se dovedeşte, astfel, că principiul "majoritatea decide" dă mari rateuri. Este ca şi cum nişte hoţi, care într-un fel sau altul ar fi ajuns majoritari în parlament, ar fi votat ca infracţiunile lor nu fie pedepsite.
Un motiv în plus să îi urăsc pe cei care au votat cu Băsescu. Din cauza lor am ajuns în această situaţie.

Ştiaţi că tatăl lui Florin Piersic jr. a fost actor?

Antena 1 a prezentat un reportaj cu Florin Piersic, care a ţinut o cuvântare în faţa studenţilor de la Psihologie, cu ocazia începerii anului şcolar. La un moment dat, în cadru apar două fete total plictisite. Au nişte feţe senzaţionale, de parcă ar dialoga telepatic:
"Fată, cine o fi şi ăsta?"
"Nu ştiu fată, am auzit că e tatăl lui Florin Piersic junior"
"Şi el a fost tot actor?"
"Cred că da"...
Asta îmi aduce aminte de o întrebare reală pusă de o adolescentă altei adolescente, într-un mijloc de transport în comun: "Fată, ştiai că tatăl lui Enrique Iglesias e şi el cântăreţ?".

luni, 4 octombrie 2010

Spre sfârşitul lui octombrie vor fi peste 25 de grade!

Meteorologii anunţă temperaturi de peste 25 de grade în a doua jumătate a lunii octombrie şi vreme bună la începutul lui noiembrie. De la jumătatea lui noiembrie vine însă iarna, scrie realitatea.net. Luna octombrie a venit cu frig, dar temperaturile maxime vor putea depăşi 25 de grade, mai ales în zonele estice, în a doua parte a lunii. Noaptea temperaturile minime pot coborî sub -5 gade în depresiunile din nordul şi centrul ţării unde va fi favorizată producerea brumei. Ploile se vor apropia de limitele normale.

La început, luna noiembrie îşi va păstra caracteristicile de toamnă. Maximele vor depăşi 20 de grade, în timp ce mercurul termometrelor ar putea ajunge la -10 grade noaptea , mai ales în depresiuni. Spre finalul lunii va cădea lapoviţă şi ninsoare, iar în nopţile senine temperaturile vor scădea sub zero grade chiar şi în zonele de podiş şi câmpie.

În decembrie vom avea parte de viscole şi de de ceaţă persistentă mai multe zile la rând în toate zonele de câmpie şi cele depresionare. Nopţile vor deveni geroase, temperatura va coborî chiar sub zece grade. În cele mai calde zile maximele pot depăşi 15 grade. (Sursa: ziare.ro)

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Un Stafie la Ministerul Economiei


La Ministerul Economiei există o Stafie. Nu pot contesta asta nici cei care nu cred în fenomene tip poltergeist. De fapt, mai bine spus, există un Stafie. Claudiu Stafie, E secretar de stat acolo și și-a făcut apariția în această dimineață la știrile Realitatea TV. Să sperăm că existența Stafiei va face turul lumii și va revigora turismul condus de Nuți Udrea.

marți, 28 septembrie 2010

Ce-şi face Lăcătuş cu mâna lui se numeşte umilinţă


Mi-a fost multă milă de antrenorul Lăcătuş când a fost dat prima dată afară prima dată de la Steaua. Mi-a fost mai puţină milă când a fost dat afară a doua oară. A treia oară, nu o să îmi mai fie deloc. Dacă s-a reîntors, înseamnă că îi place să fie umilit.
Pe lângă faptul că nu este cine ştie ce capacitate în domeniul antrenoratului, Lăcătuş se vede pus în fruntea unei adunături de jucători, nu în fruntea unei echipe. Aducerea celor şapte fotbalişti de la Urziceni a compromis orice şansă a Stelei de a se clasa pe un loc respectabil. Aceştia sunt impuşi în primul unsprezece, dar nu joacă nimic. Niciodată nu are ce căuta Bilaşco titular în faţa lui Kapetanos. Apostol e o mare ţeapă. A prins acum două sezoane câteva meciuri bune şi se crede sculă, dar nu e în stare nici să stea în ghete. Brandan, dacă nu este fundaş stânga, e împiedicat. Galamaz ar putea, însă, să se impună, deoarece Abrudan şi Geraldo sunt petarde. A se remarca faptul că Steaua a primit goluri de la Timişoara şi Oţelul după faulturi făcute în apropierea careului de Geraldo.
Dodel e din nou legumă, iar Bănel ... Bănel a fost singurul care a jucat ceva cu Oţelul. Asta spune tot.

Ştiri locale din Suceava: Scandal sexual în Africa...


Site-ul www.prosuceava.ro oferă informaţii revoluţionare pentru pasionaţii de geografie. De exemplu, de acolo puteţi afla că Africa este în Suceava. Dacă nu credeţi, citiţi primul titlu de la Ştiri Locale: "Scandal sexual în Africa: un ministru s-a culcat cu regina şi riscă să fie executat".

luni, 27 septembrie 2010

Dinu Patriciu, pe primul loc în Top Forbes România. Să-i fie ruşine!

Dinu Patriciu şi Frank Timiş ocupă primele două locuri în a doua ediţie a Topului Forbes România 500 miliardari, cu averi de 2,3 miliarde euro şi peste un miliard euro, poziţia a treia fiind împărţită de oamenii de afaceri Ioan Niculae şi Dan Adamescu, fiecare cu o avere de 0,9-1 miliard euro.
Gigi Becali ocupă locul 22 în topul Forbes, cu o avere de 200 milioane euro. (Sursa: Mediafax)