Arbitrajul de la plic la card

Năstrușnica idee ca arbitrii să fie plătiți în plic, de clubul organizator, a fost abandonată. Haideți să fim indulgenți cu șefii Comisiei Centrale de Arbitraj și să considerăm că a fost doar un moment de rătăcire. Dacă rămânea așa, ar fi însemnat Raiul pentru fluierașii șpăgari. Nu ar fi mai trebuit să se mai camufleze la X ore după meci, prin cine știe ce parcări sau locuri insalubre, ca să își primească respectivul plic. Acum l-ar fi luat civilizat, puțin după fluierul final, la masa de protocol. Ce spuneți?! Că nu se puteau face șmecherii pentru că plicul ajungea mai întâi la observator, iar abia apoi la arbitri? Să râdem cu Stan și Bran. Păi ce furăciune credeți că se organizează cu cavalerii fluierului fără complicitatea celui care este trimis să îi observe? Poate or fi, dar foarte puține. Iar atunci, dacă obsevatorul miroase ceva, le dă niște note de stau ăia pe bară cât să le iasă șpaga pe nas.
Acum, CCA caută o bancă unde toți fluierașii să își deschidă cont pentru a primi baremele. Șeful Vasile Avram a lăsat impresia unei competiții deschise între diversele bănci care există în România, dar este destul de clar care dintre ele va fi aleasă. Una care colaborează deja cu Federația Română de Fotbal.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla dacă un club nu va vira banii la timp în conturile centralului și asistenților de la meciul precedent. Oare FRF se va ține de cuvânt și nu va programa respectiva echipă în competiție? Dacă va fi așa, probabil că vom aveam cu două-trei meciuri mai puțin pe etapă, întrucât în campionatul precedent au existat multe restanțe. Unele dintre ele nu au fost plătite nici până în prezent. Situația economică nu s-a îmbunătățit de atunci până acum, ci, dimpotrivă, s-a înrăutățit.
Lovitura de grație pentru cluburile din România ar reprezenta-o răspândirea modei brigăzii formate din șase cavaleri ai fluierului După marile greșeli de arbitraj de la Campionatul Mondial din Africa, UEFA a hotărât introducerea a doi noi fluierași, care să stea în spatele fiecărei porți. Ei li se adaugă centralului, celor doi asistenți și arbitrului de rezervă. Deocamdată, brigada de șase va funcționa numai în Liga Campionilor, dar există ”riscul” ca, pe viitor, ea să fie impusă și în competițiile naționale. Vă dați seama ce ar însemna două bareme în plus pentru echipele noastre din eșaloanele inferioare, care abia își mai duc viața de la un campionat la altul. Dar poate că se vor găsi soluții. Poate că banca aleasă de CCA va inventa creditul pentru baremul de arbitraj, cu dobândă avantajoasă. Și ar trebui organizată și o tombolă. Câștigătorul să fie scutit de plata arbitrilor pentru tot restul sezonului. (Acest articol apare și în Obiectiv de Călărași)

Fotbal cu zâmbetul pe buze

Ne aşteaptă un sezon crâncen. Haideţi să îl începem cu zâmbetul pe buze. În fotbal sunt multe poveşti amuzante. Am ales două. Una mai lungă şi alta mai succintă.
Dacă sunteţi microbişti, trebuie să fi auzit de Mircea Rădulescu. Da. Directorul Şcolii de Antrenori. Zis şi „Riciu”. Ei bine, „Riciu” are o faimă de om care, atunci când începe să vorbească, cu greu îl mai poţi opri. Şi-a construit-o prin episoade de genul celui petrecut acum aproximativ trei ani, la „Casa Fotbalului”. O conferinţă de presă la care participau Mircea Sandu, Victor Piţurcă (pe atunci) şi câţiva tricolori se apropia de sfârşit, atunci când preşdintele FRF l-a observat pe Mircea Rădulescu, care tocmai trecea pe lângă sala plină cu ziarişti. „Mircea! Mircea!”, a strigat Naşul. Om cu auz fin, Rădulescu s-a oprit şi a băgat capul pe uşă. „Hai să le spui despre noul curs de la Şcoala de Antrenori”, a continuat Sandu. Riciu nu s-a lăsat incitat de două ori, spre disperarea ziariştilor, care simţeau ce va urma. S-a aşezat lângă Piţurcă şi a început să povestească. S-a oprit după aproape 25 de minute. Toţi oamenii din încăpere, de la jurnalişti, până la Sandu, şi-au făcut cruce că au scăpat atât de repede şi au dat să se ridice de pe scaune, ca să plece. Atunci s-a întâmplat nenorocirea. Un ziarist i-a pus o întrebare lui Rădulescu. „Da, desigur că se poate detalia...”, a început răspunsul Riciului, care a detaliat, a detaliat şi iar a detaliat. După un sfert de oră, Mircea Sandu s-a ridicat de pe scaun. S-a scuzat că are nu ştiu ce treabă şi a dispărut. Riciu tot vorbea. După alte zece minute, s-a ridicat Piţurcă, spunând că trebuie să se pregătească de antrenament. I-a tras după el şi pe fotbalişti. Riciu tot vorbea. După alte zece minute, un reporter al ProTV-ului şi-a luat inima în dinţi şi s-a dus să demonteze microfonul din faţa oficialului FRF. Asta nu l-a deranjat pe Riciu, care a continuat să povestească. Curând, au dispărut toate microfoanele din faţa vorbitorului, iar cameramanii şi-au strâns camerele de filmat. Mircea Rădulescu continua să detalieze. Jurnaliştii au început să părăsească sala unul câte unul. În câteva minute, acolo nu a mai rămas decât cel care pusese întrebarea, pentru că directorul Şcolii de Antrenori se uita fix la el. Răspunsul a durat trei sferturi de oră. „Mai ai şi alte întrebări?”, s-a interesat Rădulescu...
Tot de răspunsul la o întrebare s-a legat şi păţania lui Adrian Mititelu. Anul trecut, patronul Universităţii Craiova a fost chestionat de suporteri dacă echipa a făcut sau nu blaturi. Răspunsul nu putea fi dat oricum, ci cu mâna pe Biblie. „Echipa nu a făcut niciun blat”, a spus, răspicat, Mititelu, sprijinindu-se în Bibile. În clipa următoare i s-a făcut rău. I s-au tăiat picioarele şi s-a prăvălit pe podea, cât e el de mare. A fost transportat de urgenţă la spital, unde s-a constatat că făcuse o cădere de calciu. Poate că Biblia e mai eficientă decât detectorul de minciuni. (Articolul va apărea şi în Obiectiv de Călăraşi)